– „Ziua Marinei Române”; se sărbătorește, din anul 1902, de Ziua Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor; la acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul Crucișătorului „Elisabeta”, printr-un Te-Deum oficiat în prezența ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă. În perioada 1949-1953, „Ziua Marinei” a însemnat, de fapt, marcarea „Zilei Flotei URSS”, în ultima duminică din luna iulie. Apoi ziua a fost marcată în prima duminică a lunii august, ca „Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române” (din 1954), conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 309 din 29 august 1953, și ca „Ziua Marinei Republicii Populare Române” (din 1960, ca sărbătoare militară și populară), conform Decretului nr. 203/1960. După 1990 s-a reluat tradiția sărbătoririi Marinei Române pe 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului. „Ziua Marinei Române” a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004.
– Ziua Națională a Republica Coreea (Coreea de Sud), eliberarea de sub dominaţia colonială japoneză din 1945.
– Ziua Națională a Republicii Congo. Proclamarea independenței în1960.
– Ziua Independenţei Indiei. Sărbătoare naţională. În data de 15 August 1947, India şi-a obţinut independenţa faţă de Imperiul Britanic.
– Ziua Națională a Principatului Liechtenstein; ocupat de trupele franceze şi ruseşti în timpul războaielor napoleoniene, a devenit un stat suveran în 1806 şi a aderat la Confederaţia Germanică în 1815. Liechtenstein a devenit un stat complet independent în 1866 când Confederaţia s-a dizolvat.
– Ziua Independenţei în Bahrain din 1971 (câștigarea independenței față de Marea Britanie).
– Adormirea Maicii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2017; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017; Calendarul Romano-Catolic 2017)

Evenimente…
1248 – Arhiepiscopul Conrad von Hochstaden pune piatra de fundament a Catedralei gotice (Domul) din Köln.
1308 – Cavalerii Ioaniți cuceresc Insula Rodos de la Grecia.
1461 – Imperiul din Trapezunt, este cucerit de armata otomană codusa de căatre Sultanul Mehmed al II-lea Fatih.
1462 – În Țara Românească, Radu cel Frumos devine Domn al Țării Românești, pentru prima dată. Radu cel Frumos a fost domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475). A fost fiul lui Vlad Dracul și a venit la domnie cu ajutor turcesc dat de sultanul Mahomed al II-lea, împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș.
1483 – În Statul Papal, la Roma, este inaugurata Capela Sixitină.
1519 – Pe Continentul American, este fondat orașul Panma.
1530 – Acum 489 de ani s-a încheiat ridicarea bisericii noi a mănăstirii Humor, ctitoria marelui logofăt Teodor Bubuiog (pictura, executată în 1535, este opera lui Toma de la Suceava). Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural UNESCO.
1534 – Cu 485 de ani în urmă călugărul spaniol Ignaţiu de Loyola întemeia „Societatea lui Isus” (Ordinul Iezuiţilor), ordin călugăresc catolic ce-şi propunea combaterea Reformei şi întărirea puterii papale. A fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”.
1539 – Regele Francisc I stabilește prin Edictul de la Villers-Cotterêts ca în administrație să se folosească numai Limba franceză în loc de latină.
1586: 433 ani de la atestarea localităților Raci și Hotăroasa, județul Gorj.
1595 – În Țara Românească oastea otomană ocupa Bucureștiul. Unele biserici sunt transformate în moschei, iar mănăstirea lui Alexandru Vodă este fortificată.
1601 – Sprijinit de poloni și tătari, Simion Movilă a înfrânt oastea Țării Românești lângă Râmnicu Sărat și pe malul Buzăului.
1714 – Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești (1688-1714), a fost decapitat la Constantinopol, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, deoarece a refuzat să trădeze religia strămoşilor şi să se convertească la islamism; alături de el şi-au pierdut viaţa şi cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei), precum şi sfetnicul Ianache; domn al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, Constantin Brâncoveanu a reuşit, pe plan extern, timp de un sfert de veac, să menţină o poziţie de echilibru a ţării între Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic; domnia sa s-a caracterizat printr-o deosebită înflorire a culturii şi artei (în timpul său creându-se şi dezvoltându-se „stilul brâncovenesc”); osemintele domnitorului sunt înmormântate în biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, biserică ctitorită de familia Brâncoveanu între anii 1705-1707 (n. 1654).  Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, fiind prăznuit a doua zi după data morţii sale, la 16 august.
1795 – În Franța livrele sunt înlocuite în mod oficial de franci.
1848 – În urmă cu 171 de ani inventatorul american Milton Waldo Hanchett (1822-1904) patenta scaunul de dentist.
1868 – Teatrul Verdi este inaugurat în Busseto, însă Verdi, 54 de ani, nu participă.
1868 – În Franța, compozitoul Camille Saint-Saëns, 32 de ani, este distins cu Legiunea de Onoare.
1870 – A fost publicat, în revista „Convorbiri Literare”, poemul „Epigonii” de Mihai Eminescu.
1887 – Johann Strauss, la 61 de ani, se căsătorește cu cea de a treia sa soție, Adèle Deutsch (21 ani), în capela regală din Coburg. Este fiica unui bancher, văduvă și mama a unui copil. Strauss renunța la Biserica Catoclică, iar ea renunța la iudaism.
1888 – Acum 131 de ani a apărut, la București, cotidianul „Adevărul” (1888-1916; 1919-1937 si 1946-1951; din 25.12.1989), cel mai longeviv din istoria presei românesti, după „Universul”; fondatorul și primul director al ziarului a fost Alexandru V. Beldiman. La data de 25.XII.1989 apărea primul număr al noii serii a ziarului.
1914 – Cu 105 ani în urmă avea loc inaugurarea oficială a Canalului Panama, care traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific. Începute în 1881 de către francezul Ferdinand Lesseps, cel care a realizat şi Canalul de Suez, lucrările de construcţie ale canalului au fost terminate la 3.VIII.1914. După falimentul Companiei Lesseps (1892), lucrările au fost cedate Statelor Unite. La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” Statelor Unite construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri. Pe baza tratatelor Torrijos-Carter (semnate la 7.IX.1977, la Washington), Canalul Panama a trecut, la 31.XII.1999, sub deplina suveranitate a Republicii Panama.
1916 – Se împlinesc 103 de ani de când Germania declara război României (în prima conflagraţie mondială). A inceput Razboiul de Întregire Națională; România declară război Austro-Ungariei la 14 august, iar la 15 august armata română trecea Carpații în Transilvania (15/28 august).
1916 – Tot 103 de ani se împlinesc de la înfiinţarea Corpului Apărării Antiaeriene, prima entitate românească specializată în lupta contra aeronavelor.
1917 – Bătălia de la Varnița și Muncelu. Ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu prețul unor grele pierderi. În cursul acestei bătălii cade eroic, la datorie, Ecaterina Teodoroiu, „Eroina de la Jiu” (15/28.08-22.08/3.09).
1925 – Acum 94 de ani și-a luat zborul din bazinul portului Constanţa primul hidroavion românesc, realizat de inginerul Radu Stoika (1900-1971) în acelaşi an. Viteza maximă a acestui aparat a fost de 160 km/oră.
1931 – În România, la București, apărea ilegal, primul număr al ziarului ”Scânteia”, oficiosul PCR.
1937 – Acum 82 de ani a început construcția „Coloanei fără sfârșit”, operă a sculptorului Constantin Brâncuși, ultimul element al Ansamblului sculptural „Calea Eroilor” din Tg. Jiu.
1939 – În SUA, la Hollywood, are loc premiera filmului ”Vrajitorul din Oz”.
1941 – În Marea Britanie, la Londra, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, are loc ultima execuție în Turnul Londrei.
1944 – Începe Operațiunea „Dragon”, invazia sudului Franței de către Aliați.
1945 – În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Împăratul Hirohito, anunța la radio capitularea necondiționată a Japoniei.
1946 – În SUA, la New York, are loc premiera filmului, regizat de Alfred Hitchcock, ”Notorious” cu Cary Grant și Ingrid Bergman, în rolurile principale.
1947 – SUA încheie cu țările latino-americane, Tratatul de ajutor reciproc de la Rio de Janeiro (Brazilia).
1947 – Mișcarea de eliberare națională condusă de Mahatma Gandhi si Jawaharlal Nehru a obligat Marea Britanie să acorde Indiei deplina sa îndependență, proclamată la 26.01.1950. Sărbătoare națională.
1947 – Cu 72 de ani în urmă în România s-a adoptat o nouă reformă monetară. Parlamentul a adoptat Legea pentru înfaptuirea reformei monetare. În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi.
1948 – În partea de sud a Peninsulei Coreene, este fondată Republica Corea (Corea de Sud).
1960 – Proclamarea independenței Republicii Congo.
1969 – Acum 50 de ani, între 15 şi 18 august, s-a desfăşurat, la New York (SUA), prima ediţie a festivalului de muzică rock „Woodstock”, punct de referinţă în cariera a numeroşi muzicieni. În opinia multora, ediţia din 1969 a fost cel mai reprezentativ moment al mişcării „flower power” când au participat aproximativ 500.000 de tineri iubitori ai genului.
1971 – Bahrain își câștigă independența față de Marea Britanie.
1971 – În SUA, Președintele SUA Richard Nixon, anunța că dolarul SUA, nu mai este convertibil în aur.
1974 – În Corea de Sud, în Seul, este dată în folosință prima linie de metrou, din Corea de Sud.
1975 – În timpul loviturii militare de stat din Bangladesh, prim-ministru Mujibur Rahman și familia lui sunt uciși.
1993: În Paraguay, dictatura militară a generalului Andrés Rodríguez se termină. Juan Carlos Wasmosy devine primul președinte al țării ales democratic.
1996 – În Turcia, Președintele Turciei, Suleyman Demirel, promulga legea prin care sunt interzise cazinourile.
2001 – Sărbatoarea națională a Principatului Liechtenstein (Adormirea Maicii Domnului).
2004 – Prințul Hans-Adam al II-lea transferă în mod oficial puterea de a lua decizii guvernamentale de zi cu zi fiului său cel mare, Prințul Moștenitor Alois. Din punct de vedere legal, Hans-Adam rămâne șef de stat.
2007 – Un cutremur puternic de magnitudine 8 a lovit coasta Pacificului devastând Ica și diferite regiuni ale Peru omorând 514 oameni și rănind 1090.

Nașteri…
1769 – S-a născut Napoleon I Bonaparte, împărat al Franței (1804-1814, 1815), unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie, autoproclamat împărat al Franței (in 1804); a contribuit la dezvoltarea și modernizarea statului francez: codul civil francez (1804), în vigoare și astăzi, a fost folosit ca model de către celelalte state, inclusiv de România, la elaborarea legislației din 1864 (m.05.05.1821).
1771 – S-a născut Sir Walter Scott, poet și scriitor, creator al romanului istoric englez („Ivanhoe”, „Rob Roy”) (m.21.09.1832).
1772 – S-a născut Johann Nepomuk MAELZEL, constructor german de instrumente mecanice; inventatorul metronomului (m.21.VII.1838).
1794 – S-a născut Elias Magnus Fries, botanist şi micolog suedez (m. 1878)
1838 – S-a nascut Constantin Erbiceanu, istoric, bizantinolog, muzicolog, membru si vicepresedinte al Academiei Romane (m.21.03.1913).
1869: S-a născut Victor-Vartan Mestugean, prozator şi publicist; între anii 1924 şi 1942 a editat revista culturală armeană în limba română „Ararat”; director al Şcolii armene din Bucureşti (din 1920) (m. 1942)
1877 – S-a născut la Craiova, pictorul Francisc ŞIRATO într-o familie de mici meseriași, originară din Banat. A făcut parte din „Grupul celor patru”, alături de Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Oscar Han. La 4 august 1953, Francisc Șirato se stinge din viață. În 1956, i se organizează postum în parcul Herăstrău din București o amplă retrospectivă. Principalele muzee din țară prezintă în expozițiile lor permanente cele mai valoroase lucrări ale artistului.
1883 – S-a născut, la Bârlad, jud. Vaslui, scriitorul român Corneliu MOLDOVANU (pseudonim al lui Corneliu Vasiliu), poet, prozator şi dramaturg. Poet intimist de orientare clasicistă (Flăcări, 1907; Cetatea soarelui şi alte poeme, 1910; Poezii, 1924). A publicat romanul Purgatoriul, 2 vol. (1922) şi teatru (Fluturii, 1914). A dat o versiune românească a Cântării cântărilor (1908). Membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, al cărui preşedinte a fost (1921-1923; 1933-1935); a făcut parte din mai multe Consilii de Administraţie ale SRR şi a colaborat constant la emisiunea „Universitatea Radio”; director general al Teatrului Naţional din Bucureşti şi director general al teatrelor (1924-1926; 1927-1928) (m.02.09.1952).
1883 – S-a născut, la Vrpolje, Ivan MEŠTROVIĆ (m.15.01.1962), sculptor, pictor şi gravor croat. Membru de onoare al Academiei Române (1940). Stabilit în Marea Britanie (1914), apoi în S.U.A. (1947). Fondator al Academiei din Zagreb (1909). A executat statui ecvestre, reliefuri, portrete etc. A realizat la Bucureşti statuile lui Carol I, I.C. Brătianu şi monumentul lui Ferdinand I.
1890 – S-a născut compozitorul francez Jacques Ibert (m. 1962).
1892 – S-a născut fizicianul francez Louis de Broglie; de numele său se leagă punerea bazelor mecanicii ondulatorii (1924); membru de onoare străin al Academiei Române din 1957 (m. 1987).
1893 – S-a născut Alexandr Gauk, dirijor şi pedagog rus (m. 1963). NOTĂ: Unele surse menţionează şi stilul vechi – 3 august 1893.
1894 – S-a născut Ion Chinezu, critic literar şi traducător (între anii 1949 şi 1964 a tradus din literatura maghiară clasică şi contemporană); a colaborat la realizarea unora dintre lucrările iniţiate de Muzeul Limbii Române din Cluj („Dicţionarul limbii române”, „Atlasul lingvistic al României” şi „Bibliografiile Dacoromaniei”); între anii 1935 şi 1940 a condus cea mai prestigioasă revistă transilvăneană interbelică, „Gând românesc” (m. 1966).
1892 – S-a născut la Dieppe, Franța, fizicianul francez Louis de BROGLIE; de numele său se leagă punerea bazelor mecanicii ondulatorii (1924); membru de onoare străin al Academiei Române (1957) (m.19.III.1987).
1896 – S-a nascut Sică Alexandrescu, regizor de teatru si film, director si animator de teatru, dramaturg, memorialist; a fost vreme indelungata regizor al Teatrului National din Bucuresti pe scena caruia a montat comediile lui I.L. Caragiale (filmografie: „Bădăranii”, „O scrisoare pierdută”) (m.06.08.1973 la Cannes).
1903: S-a născut Ştefan-Marius Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; a introdus în antropologie metoda de investigare medico-socială; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for (1963-1974) (m. 1997).
1908 – S-a născut Constantin Miu-Lerca, matematician, poet şi gazetar (m. 1985).
1908 – S-a născut în com. Stoina, Gorj, Căpitan DRAGHICI I. Constantin, comandantul Companiei a 2-a din Batalionul 4 Vânători Munte/ Grupul II V.M. (n. la 15 august 1908,). Decorat de Regele Mihai I, prin Înaltul Decret nr. 445 din 12.02.1942, cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa a IlI-a.
1909 – S-a născut, la București, chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 23.01.2000, la București).
1910, 2/15: S-a născut, la Predeal, judeţul Braşov, Zoe Băicoianu, sculptoriţă şi ceramistă. A realizat, în colaborare cu Boris Caragea, unul dintre reliefurile monumentale de pe fațada Operei Române din București (d. 8 martie 1987, în Bucureşti). NOTĂ: Mai multe surse menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 15 august 1910.
1912 – S-a născut, în Poienița – Dumitreşti, județul Râmnicu-Sărat, azi judeţul Vrancea, Grigore Gheba, general de armată și profesor de matematică român. A scris 34 culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare (m.5.09.2004, în București).
1912: S-a născut Julia Child ( pe numele său adevărat Julia Carolyn McWilliams), bucătar american, autor, şi personalitate de televiziune. Ea este recunoscută pentru introducerea bucătăriei franceze în rândul publicului american şi realizarea ulterioară a propriei emisiuni de televiziune (m. 2004)
1914 – S-a născut părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, teolog din „generaţia de aur”, considerat unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei; a fost prigonit şi închis de comunişti; din 1976 a slujit în Mănăstirea „Sf. Maria” din Techirghiol (m. 2011).
1923 – S-a nascut, in judetul Cahul, Eugen Caraghiaur, poet, stabilit in Canada, din 1950; este membru de onoare al Societatii „Pro Basarabia si Bucovina”, fondator si animator al programului de televiziune „Tele-Roumanie” din Montreal, Quebec (1984-1990).
1925 – S-a născut pianistul italian Aldo Ciccolini; devenit cetăţean francez din 1969 (m. 2015).
1925 – S-a născut Oscar Peterson, pianist şi compozitor canadian de jazz (m. 2007).
1929 – S-a născut Marius Petre Visarion, inginer geofizician; s-a axat pe prospectarea geofizică a subsolului României; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2006).
1930 – S-a născut, în Thika, Thomas Mboya, sindicalist și politician din Kenya (asasinat la 5 iulie 1969 la Nairobi).
1933 – S-a născut Floyd Ashton, vocalist american (Tams).
1933 – S-a născut Bobby Helms, cântăreț, chitarist si compozitor country american.
1933 – S-a născut Bill Pinkey, vocalist american (The Drifters).
1936 – S-a născut, la Bazargic, azi în Bulgaria, Marian Traian GOMOIU, biolog şi oceanolog; cercetări privind evoluţia ecosistemelor în Marea Neagră şi Delta Dunării; membru corespondent al Academiei Române din 1993 și titular al Academiei Române din 2015.
1937 – S-a născut poetul Marcel MIHALAŞ (m.13.XII.1987).
1938 – S-a născut „Stix” (Nesbert) Hooper, baterist și compozitor american (The Crusaders).
1942 – S-a născut Pete York, baterist și compozitor britanic (Spencer Davis Group).
1944 – S-a născut Gianfranco Ferré, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri italieni (m. 2007).
1946 – S-a născut Jimmy Webb, compozitor și cântăreț american.
1949 – S-a născut Kate Taylor, cantareata americana, sora lui James Taylor.
1950 – S-a născut Thomas Aldridge, baterist american (Black Oak Arkansas, Ozzie Osbourne).
1950 – S-a născut printesa Ana (Anne Elizabeth Alice Louise), fiica Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.
1951 – S-a născut Bobby Caldwell, muzician american.
1953 – S-a născut Nicolae Buruiană, medic-oncolog basarabean.
1953 – S-a născut Marius Pițigoi, preşedinte Colina Motors.
1955 – S-a născut, comuna Tătărani, județul Dâmbovița, Ion Dumitru, politician român, deputat în Parlamentul României din partea PSD in perioada 2004 – 2012, fost director general RNP ROMSILVA.
1957 – S-a născut Ovidiu Bufnilă, eseist și prozator român de science-fiction.
1960 – S-a născut Ioan Ică jr., profesor de teologie (considerat unul dintre marii teologi contemporani), scriitor şi traducător.
1962 – S-a născut la Sibiu, Marcel Părău, interpret de muzică populară pastorală din Sibiu.
1966 – S-a născut Nicolae Drăghiea, fost deputat PSM de Mehedinți.
1967 – S-a născut Eugenia Mihalea, poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
1972 – S-a născut Ben Affleck, actor, scenarist, producător și regizor de film american.

Decese… 
1576 – S-a stins din viaţă, la Padova, Italia, Valentin GREFFI-BAKFARK (n.1507), lautist virtuoz şi compozitor transilvănean. A compus muzică pentru lăută şi a prelucrat melodii din folclorul românesc. A întreprins numeroase turnee artistice în Europa.
1656 – A murit Sfantul Ioan cel Nou de la Partos, mitropolit al Timisoarei intre anii 1650-1653, facator de minuni; a fost canonizat oficial la 6.10.1956, iar praznuirea lui in calendarul ortodox roman se face la 15 septembrie.
1714 – Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești (1688-1714), și cei patru fii ai săi au fost decapitați la Constantinopol. Biserica Ortodoxă Română i-a sanctificat și îi omagiază la 16 august.
1728 – A murit Marin Marais, compozitor și violist francez (n.1656).
1758 – A murit Pierre Bouguer, matematician și astronom francez (n. 1698).
1799 – A încetat din viaţă Giuseppe PARINI (n.1729), scriitor italian. A susţinut de pe poziţii iluministe, funcţia morală a artei (Principiile literaturii, 1761). A scris versuri arcadiene (Ode, 1757/1796), poeme neoclasice cu caracter satiric (Ziua, 1763/1801 – capodopera sa) etc.
1852 – A murit Johan Gadolin, chimist finlandez (n. 1760).
1852 – A încetat din viaţă, la Bucureşti, Carl Frederich W. MAYER, arhitect german, realizatorul „Grădinii publice a Cișmigiului” din București.
1881 – A încetat din viaţă, la Rusăneşti, jud. Olt, Alexandru GOLESCU (Negru sau Arăpilă) (n.1819), om politic român. A participat, alături de marele său prieten Nicolae Bălcescu, la revoluţia din 1848 din Ţara Românească. A fost secretar al Guvernului provizoriu şi agent al acestui guvern în Occident. Militant pentru Unirea din 1859, ministru şi prim-ministru în timpul domniei lui Al. I. Cuza.
1907 – A murit Joseph JOACHIM, violonist şi compozitor austriac de origine maghiară (n.28.VI.1831).
1926 – A murit actorul american Rudolph Valentino, interpret celebru in roluri de june-prim, in perioada filmului mut („Șeicul”, „Cei patru cavaleri ai apocalipsului”) (n.06.05.1895).
1932 – A murit la București, generalul Traian MOŞOIU; s-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial (1916-1919); după război, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială (n.2.VII.1868 la Tohanul Nou, judeţul Braşov).
1935 – A murit, la Paris, Paul Signac, pictor, grafician şi acuarelist francez; teoretician al tehnicii divizioniste în pictură (n. 11.11.1863, Paris).
1936 – A murit Grazia Deledda (n. 1871), prozatoare italiană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1926 („Soare de vară”, „Peisaje sarde”, „Cosima”).
1944 – A murit Ştefania Mărăcineanu, chimistă şi fiziciană de renume internaţional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială (1924) şi procedeul de declanşare artificială a ploii (1931); a organizat primul Laborator de Radioactivitate din România la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti (n. 1882).
1951 – A murit pianistul american de origine austriacă Artur Schnabel; a fost primul artist care a înregistrat toate sonatele pentru pian ale lui Ludwig van Beethoven (n. 1882).
1956 – A încetat din viaţă, la Cluj, Victor PAPILIAN, prozator, dramaturg, eseist şi memorialist; medic şi profesor de anatomie la Universitatea din Cluj. A întemeiat Asociaţia scriitorilor români din Ardeal şi Banat (1936). A scris nuvele (Manechinul lui Igor, 1943; Nuvele olteneşti, 1946), romane, teatru, memorialistică. A publicat un Tratat de anatomie umană (n.17.06.1888).
1957 – A murit la București, medicul igienist Gheorghe BANU, unul din promotorii studiilor complexe de igienă socială din România (n.23.III.1889).
1966 – A murit, în New York, Jan Kiepura, tenor polonez naturalizat american (n. 16 mai 1902, în Sosnowiec, Polonia).
1967 – A murit pictorul francez Rene Magritte (n.21.11.1898).
1982 – A murit biochimistul suedez Axell (Hugo Theodor) THEORELL; cercetări asupra enzimelor respiratorii; a descoperit natura enzimelor oxidative şi modul lor de acţiune; Premiul Nobel pentru medicină în anul 1955 (n.6.VII.1903).
1992 – A murit actrița și interpreta de muzică ușoară Anda Călugăreanu, foarte cunoscută pentru activitatea sa la televiziune (filme: „Bietul Ioanide”, „O zi la București”) (n.24.10.1946).
2007 – A murit, la București, Alexandru Dan CONDEESCU, antologator de ediţii, critic, istoric şi stilist literar, eseist; fost director al Muzeului Literaturii Române (n.15.II.1950).
2009 – A murit, la București, Florin Bogardo, compozitor și interpret român de muzică ușoară (n. 16.08.1942 la București).
2012 – A murit Harry Harrison, autor american de literatură științifico-fantastică (n. 1925).
2013: A murit actorul canadian August Schellenberg (n. 1936).
2013: A murit Rosalia Mera Goyenechea, femeie de afaceri din Spania; a înfiinţat, împreună cu fostul său soţ Amancio Ortega, grupul „Inditex”, devenit ”un imperiu” în domeniul textilelor cu mărci precum „Zara”, dar şi „Massimo Dutti” sau „Pull and Bear”; a fost cea mai bogată femeie din Spania (n. 1944)
2014 – A murit, în Manhattan, new York, Licia Albanese, soprană italo-americană, specializată în interpretarea operelor lui Puccini (n. 22 iulie 1909, la Bari în Italia).
2017: A murit, la vârsta de 94 de ani, Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical, lexicograf și profesor, doctor în Muzicologie al Universității Naționale de Muzică din București; a pus bazele lexicografiei muzicale moderne în România, realizând – prin cele 9 lexicoane (1965–2006) – cea mai amplă exegeză lexicografică națională din lume, investigația istorică întinzându-se pe 5 secole (1500–2000); unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui Enescu; ca profesor de muzicologie a ridicat prima generație profesionistă de muzicologi și critici muzicali români din secolul XX, deținând prima catedră de profil din cadrul Universității Naționale de Muzică din București (n. 30 martie 1923 în Timișoara).

Calendar Creștin-Ortodox…

Adormirea Maicii Domnului
Adormirea Maicii Domnului sau Sântămărie Mare, una din marile sarbatori ale bisericii crestine, marcheaza trecerea de la vara la toamna si totodata Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor. Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este praznuita de ortodocsi si catolici in fiecare an, pe 15 august. In Apus este cunoscuta cu numele de Inaltarea cu trupul a Maicii Domnului. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care Fecioara Maria si-a dat obstescul sfarsit. Nu se stie exact nici anul, nici ziua cand a adormit Sfanta Fecioara. Despre adormirea Maicii Domnului nu avem informatii in Sfintele Evanghelii, ci numai in traditia Bisericii. In scrierile a patru parinti orientali se spune ca Maica Domnului a fost instiintata printr-un inger de mutarea ei din aceasta viata. In timp, in cuvantul Parintilor Bisericii, incepe sa se afirme cu mai multa putere credinta ca dupa adormirea sa, Fecioara Maria a fost inviata de Fiul sau si luata cu trupul in Imparatia Cerurilor.
Sf Maria Mare este una din cele mai dragi sarbatori ale romanilor. Multe manastiri si biserici poarta Hramul Adormirii Maicii Domnului, organizandu-se pelerinaje impresionante. An de an la Nicula, la Putna, la Varatec, la Bistrita, la Frasinei sau la Techirghiol, sute de oameni se aduna pentru marele praznic.

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here