Născut la 31 octombrie 1881 in Fălticeni a fost un critic și istoric literar, teoretician al literaturii și sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier și nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu[3]. Este autorul teoriei Sincronismului și al Mutației valorilor estetice. În ciuda valorii sale incontestabile, a faptului că și-a susținut doctoratul la Paris cu Émile Faguet, a ocupat doar o catedră de profesor de latină la liceul Matei Basarab din București, fost profesor al Colegiului Național Mihai Viteazul din București.
Este tatăl criticului Monica Lovinescu și unchiul prozatorului Anton Holban, al dramaturgului Horia Lovinescu și al criticului literar și specialistului în ocultism Vasile Lovinescu.
Urmează gimnaziul la Fălticeni, apoi cursurile Liceului internat din Iași (1896-1899). Este licențiat al Facultății de limbi clasice a Universității din București, cu o lucrare despre sintaxa latină (1903). Activează ca profesor de liceu la Ploiești (1904-1906) și la București.
Debutează publicistic în suplimentul literar al Adevărului (1903), cu un articol despre studiile sale clasice. În 1904 își începe colaborarea la Epoca, scriind despre Mihail Sadoveanu. A continuat în 1905 cu articole despre scriitori sămănătoriști și poporaniști (Octavian Goga, Șt.O.Iosif, Alexandru Brătescu-Voinești, Popovici-Bănățeanu, I.Gorun, Sandu-Aldea, Ion Agârbiceanu, Emil Gârleanu), toate acestea constituind subiectele reunite în cele două volume de debut Pași pe nisip…, apărute în 1906. În această perioadă a activității sale, preocupat fiind de mișcarea literară de la Sămănătorul, se prefigurează confruntările cu marii doctrinari Nicolae Iorga și Garabet Ibrăileanu.
Între 1906-1909 se află la Paris pentru pregătirea doctoratului. Obține titlul de doctor în litere cu o lucrare despre Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire; lucrare suplimentară: Les voyageurs français en Grece au XIX-e sičcle (1909), ambele prezentate elogios de criticul Emile Faguet.
Colaborează la revista Convorbiri literare a lui Mihail Dragomirescu între anii 1907-1909 și publică primele două volume de Critice (I, 1909; II, 1910).
În această perioadă publică monografiile Gr. Alexandrescu (1910), C. Negruzzi (1913), „Gh. Asachi„ (1921). Încearcă, dar fără succes, să intre în învățământul universitar, la Iași (unde în iunie 1912, în urma unui concurs, îi este preferat Garabet Ibrăileanu) sau la București (unde în 1913 criticul îl suplinește pe Pompiliu Eliade cu un curs despre romantism).
Patronează – până la sfârșitul vieții – cenaclul Sburătorul și este director al revistei literare Sburătorul(1919-1922; 1926-1927).
Eugen Lovinescu a fost un critic literar ilustru, pasionat de studiile clasice, profesor de latină al liceului „Matei Basarab” din Bucureşti. Nu a reuşit să urce mai sus de postul de profesor de liceu, rivalul său cel mai aprig fiind printre alţii Garabet Ibrăileanu. Adolescent retras, de o inflexibilitate morală uimitoare, Eugen Lovinescu a găsit încă din tinereţe pasiunea mistuitoare de a scrie, de a comenta şi de a se găsi pe sine însuşi în observaţiile asupra operelor altora. Şi-a dat doctoratul în Franţa, sub supravegherea lui E. Faguet şi a scris febril, cu o etică a muncii greu egalată de alt critic român. Are volume de critică, memorialistică, beletristică. A organizat şedinţele cenaclului „Sburătorul” şi a condus revista omonimă, promovând talente şi intuind viitoarele stele ale literaturii contemporane lui. A scris două mari lucrări de sinteză: „Istoria civilizaţiei române moderne” şi „Istoria literaturii române contemporane”, prin care a introdus teorii seducătoare, de o mare ascuţime polemică, despre evoluţia culturii autohtone. Nu tot timpul s-a bucurat de aprobarea cercurilor culturale bucureştene, fiind numit cu maliţiozitate „marele eunuc al literelor româneşti”, „subtilul şi subtiletul critic”.
Teoria sincronismului: Eugen Lovinescu propune în monumentala sa lucrare, „Istoria civilizaţiei române moderne” o teorie specială, al cărei scop declarat este să faciliteze evoluţia spiritului românesc, „Teoria sincronismului”. Ea presupune împrumutul elementelor de originalitate de la alte culturi, mai evoluate, care dau tonul „spiritului timpului”. Această imitaţie, care nu se doreşte servilă, trebuie să fie urmată de crearea unui specific naţional, în tonul atmosferei culturale europene. Astfel, culturile mici se sincronizează cu cele mari şi prin efortul creatorilor autohtoni, acumulează în formele asimilate fonduri proprii. Această teorie se opune tradiţionalismului, fără a refuza valorile naţionale. Eugen Lovinescu se opune sămănătoriştilor sau poporaniştilor. El doreşte următoarele:
– trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de inspiraţie urbană
– cultivarea prozei obiective
– evoluţia poeziei de la epic la liric
– intelectualizarea prozei şi a poeziei
– dezvoltarea romanului analitic.
Sincronismul înseamnă acţiunea uniformizatoare a timpului asupra vieţii sociale şi culturale a diferitelor popoare legate între dânsele printr-o interdependenţă materială şi morală.
Teoria mutaţiei valorilor estetice: Această teorie este precedată de o alta, anume de teoria sincronismului. Teoria mutaţiei valorilor estetice este enunţată în volumul de sinteză „Istoria literaturii române contemporane”.
Esteticul nu e, anume, o noţiune universală, uniform valabilă, ci numai expresia unei plăceri variabile, individuale; pe când proprietăţile triunghiului, de pildă, sunt egale pentru toţi, cele ale frumosului exprimă numai formula estetică a individului ce-l percepe.
Nu există frumuseţe universală, ci frumuseţea din ochii privitorului. Estetica nu este o ştiinţă ca matematica, ci un studiu asupra gusturilor individuale. De aceea, pentru a aprofunda acest domeniu, este necesară lectura unor istorii ale frumuseţii, a unor repere considerate de-a lungul timpului înalte modele estetice. În opinia criticului, rasa şi timpul determină asemenea aprecieri. Există un spirit al veacului, „saeculum” aşa cum îl numea Tacit, care se manifestă pretutindeni prin puterea interpenetraţiei dintre popoare. Estetica este cu atât mai dificilă cu cât evaluarea frumuseţii variază de la individ la individ şi mai mult decât atât, fiecare individ se dezvoltă, schimbându-şi percepţiile asupra a ceea ce e frumos. Prin rafinarea gusturilor, principiile estetice ale unei persoane devin mai înalte.
Surse:https://ro.wikipedia.org/wiki…,www.bookblog.ro/…
