Rebeliunea legionară (21-23 ianuarie 1941) a reprezentat confruntarea violentă dintre gruparea Garda de Fier și fostul lor partener la guvernarea României, Ion Antonescu, desemnând sfârșitul statului național legionar, care luase naștere la 14 septembrie 1940.
În cursul său, grupările legionare au aplicat tactici teroriste, vizând populația Bucureștiului și în mod special populația evreiască din oraș, crimele comise în acest context purtând și numele de Pogromul de la București.
Izbucnirea rebeliunii a fost posibila ca urmare a tensiunilor uriașe la care se ajunsese între cele două forțe conducătoare ale României, pe de o parte Mișcarea Legionară condusă de Horia Sima, de cealaltă parte , conducătorul statului, generalul Ion Antonescu. De la începutul coabitării lor în septembrie 1940, existaseră întotdeauna divergențe, dar conflictul dintre cei doi s-a acutizat și mai mult după seria de asasinatele înfăptuite de legionari la sfârșitul anului 1940, când i-au căzut victime o serie de personalități politice românești, printre care Virgil Madgearu şi Nicolae Iorga. Astfel, la începutul anului 1941 Ion Antonescu îşi exprima, în ședința Consiliului de Miniștri, îngrijorarea şi dezaprobarea față de acțiunile unilaterale ale legionarilor cu care era asociat la guvernare, însă ruptura dintre general şi Mișcarea Legionară avea să se producă în urma unor violente confruntări armate desfășurate pe străzile Bucureștiului între 21 şi 23 ianuarie 1941. Pretextul rebeliunii legionare l-a constituit demiterea de către Ion Antonescu a ministrului de interne, generalul Petrovicescu cunoscut simpatizant legionar, ca urmare a lipsei de vigilență în prevenirea asasinării pe 19 ianuarie în centrul capitalei, a unui maior german, de către un cetățean grec, dovedit ulterior a fi agent britanic. Ca urmare a acestei demiteri legionarii iau decizia de a prelua cu forța puterea și își cheamă simpatizanții sub arme, unele dintre acestea fiind sustrase chiar din arsenalul Ministerului de Interne. Apoi ocupă clădirile Poștei, Telefoanelor şi ale Radiodifuziunii, emițând comunicate prin care anunțau ruptura de Ion Antonescu şi sfârșitul dictaturii militare. Observând lipsa de reacție a Poliției şi Jandarmeriei, legionarii au trecut la acțiuni de terorizare a populației prin legitimarea de persoane, incendierea și distrugerea a mai multe magazine, constituirea de filtre rutiere, arestări abuzive şi chiar împușcarea unor oameni nevinovați. Zonele locuite de evrei au fost împânzite de sute de legionari care intrau în case şi arestau capii familiilor pe care îi băteau cu sălbăticie, proferând în acest timp diverse amenințări. Au fost incendiate şi profanate numeroase temple evreiești precum Templul Cahal și Templul Coral din București, fiind de asemenea distruse numeroase magazine, case sau proprietăți ce aparțineau cetățenilor evrei din capitală. În acele zile bucureștenii au fost îngroziți de nebunia distrugerilor înfăptuite de legionari, de asasinatele de pe străzi, din locuințe sau din pădurile din jurul capitalei, în urma cărora și-au pierdut viața peste 370 de persoane. Pe 22 ianuarie, liderii legionari au emis un ultimatum generalului Antonescu, prin care era somat să accepte un guvern compus exclusiv din legionari şi condus de Horia Sima, numai că Antonescu proclamă starea excepțională şi ordonă armatei arestarea tuturor legionarilor participanți la rebeliune. În dimineața zilei de 23 ianuarie, Armata condusă de generalul Antonescu trece la acțiune şi începe atacul asupra instituțiilor ocupate de rebelii legionari. În numai câteva ore, toate centrele de rezistență vor fi ocupate de armată, mulți dintre legionari fiind arestați sau împușcați. Pe 24 ianuarie, după ce realizează că nu mai are nici o șansă, Horia Sima ordonă încetarea rezistenței şi retragerea din țară, el însuși reușind să fugă, fiind ajutat de către serviciul de informații al Wehrmacht-ului să părăsească țara.
Totuși, rebeliunea a avut un caracter național, în marile orașe ale României desfășurându-se acțiuni legionare. Rebeliunea, desfășurată în contextul celui de-al Doilea Război Mondial și al aderării României la Puterile Axei, a pus de asemenea capăt primei etape de alianță între legionari și Germania nazistă, deoarece liderul german Adolf Hitler a preferat să-i acorde sprijinul său lui Antonescu.
La 27 ianuarie 1941, Antonescu a format un nou guvern, alcătuit în principal din ofițeri, a căror sarcină era aceea de a asigura ordinea publică și administrarea eficientă, iar la 14 februarie 1941 statul național-legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Antonescu.
Cei implicați au avut două poziții diametral opuse. Cei din gruparea antonesciană susțin că rebeliunea legionară a dus țara pe marginea prăpastiei. În anul 1941 s-au publicat chiar două volume intitulate Pe marginea prăpastiei. Legionarii au considerat că a fost o lovitură de stat a generalului Antonescu, care a urmărit să preia întreaga putere în stat, folosindu-se de armată pentru a-i îndepărta pe legionari de la putere.
Facebook Comments
