„Ziua Mondială a Apei”, declarată la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării Rio ’92 (Rio de Janeiro, 3-14.VI.1992), declarată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 47/193 din 22 decembrie 1992, se marchează anual la 22 martie, din anul 1993. (tema ediţiei din acest an va fi „Water and Jobs”).
Evenimente…
1312: La cererea regelui Frantei, Filip al IV-lea cel Frumos, Papa Clement al V-lea a desfiintat Ordinul Templierilor, ale caror bunuri au trecut în stapânirea regelui.
1809: Carol al XIII-lea îi succede lui Gustav IV Adolf la tronul Suediei.
1834 – Sunt numiți domni: Mihail Sturdza în Moldova și Alexandru Ghica în Muntenia.
1884 – În urmă cu 135 de ani a avut loc premiera, la Teatrul Naţional, a piesei lui Vasile Alecsandri, „Fântâna Blanduziei”, având pe afiş nume mari ale scenei româneşti – Constantin Nottara şi Aristizza Romanescu.
1895 – Acum 124 de ani fraţii Louis şi Auguste Lumière făceau pentru prima oară în lume demonstraţia cu o invenţie a lor – filmul cinematografic, prezentat într-un cadru privat, în faţa rudelor şi a prietenilor. Pelicula dura aproape un minut, dar a uimit asistenţa, care nu mai văzuse niciodată scene reale în mişcare, proiectate pe un perete. Reprezentaţia publică a avut loc la data de 28 decembrie a aceluiaşi an, la salonul indian al Grand Cafe din Paris, în prezenţa unui număr de 33 de spectatori, care au plătit pentru prima oară un bilet de intrare la cinema: un franc. Filmul s-a numit „Muncitori părăsind fabrica Lumière din Lyon” / „La Sortie des Usines Lumière à Lyon”.
1912 – Cu 107 ani în urmă au fost aprobate Legea şi statutele pentru recunoaşterea ca persoană morală a „Societăţii Scriitorilor Români” (22.III/4.IV).
1926 – Se împlinesc 93 de ani de la constituirea Federaţiei Române de Box profesionist, sub preşedinţia lui Nicolae Niculescu-Ianca. Tot atunci a avut loc şi primul campionat naţional. Primele mărturii despre o activitate pugilistică organizată datează din 1905, iar prima organizaţie care a diriguit acest sport a luat fiinţă pe 21 iunie 1912, sub denumirea de Comisia centrală de box din cadrul Federaţiei Societăţilor Sportive din România. Prima adunare generală avea să se desfăşoare câteva zile mai târziu pe 2 aprilie, iar în acelaşi an s-a reuşit afilierea la International Boxing Union. Prima participare a boxerilor amatori la Campionatele europene este consemnată la Budapesta, în iunie 1930, unde Marian Pleşu, la categoria cocoş, obţine prima medalie, de argint, pentru boxul românesc.
1926: La Reșița, a început greva generală a muncitorilor.
1933: Președintele american Franklin Delano Roosevelt a semnat o lege prin care permitea vânzarea de vin și bere pe teritoriul țării.
1943 – Acum 76 de ani avea loc premiera filmului „O noapte furtunoasă”, ecranizare a comediei cu acelaşi nume de Ion Luca Caragiale, în regia lui Jean Georgescu. În distribuţie: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Florica Demion, George Demetru, Gheorghe Ciprian, Maria Maximilian, Iordănescu Bruno. Filmul alb-negru, cu o durată de 70 minute a avut premiera la Cinema ARO.
1945 – În urmă cu 74 de ani se constituia, la Cairo, Liga Statelor Arabe (Liga Arabă), organizaţie regională doar cu rol politic nu şi de integrare regională. Ţări fondatoare: Egipt, Irak, Iordania, Liban, Arabia Saudită, Siria şi Yemen. În prezent numără 22 de membri, cu toate că participarea Siriei a fost suspendată din noiembrie 2011, ca o consecinţă a războiului civil. Sediul este la Cairo din 1945, cu o întrerupere între anii 1979-1990, când a fost la Tunis (Egiptul a fost suspendat din organizaţie timp de 10 ani, între 1979 şi 1989).
1948: Rege Mihai I este primit la Casa Albă de președintele american Harry Truman.
1960: Arthur Leonard Schawlow și Charles Townes au primit patentul pentru laser.
1961: Romania și Brazilia stabilesc relații diplomatice la nivel de legație.
1963: The Beatles lansează primul lor album Please Please Me în Marea Britanie.
1965: Plenara C.C. al P.C.R. alege în functia de prim-secretar al C.C. al P.C.R. pe Nicolae Ceausescu, la propunerea lui Ion Gh. Maurer.
1977 – Cu 42 de ani în urmă, în cadrul unei şedinţe a C.C. al P.C.R., s-a hotărât trecerea la edificarea în Bucureşti a unui nou centru politico-administrativ al ţării. Lucrările, care au început în 1978, au avut drept consecinţă demolarea a circa unei treimi din suprafaţa zonei centrale a oraşului (o mare parte din cartierele 13 Septembrie, Uranus, Unirii, Dudeşti, Muncii ş.a.). În perioada 1981-1988 au fost distruse mii de locuinţe, numeroase monumente de artă, clădiri istorice şi biserici, în zonă construindu-se aşa-numita „Casă a Poporului” şi Bd. Victoria Socialismului (astăzi, Palatul Parlamentului şi Bd. Unirii).
1995: Cosmonautul sovietic Valeri Polyakov revine pe Pamânt, dupa ce a stabilit un record de 438 de zile în spatiu la bordul navei Soiuz TM-18.

Nasteri…
1499: S-a născut Johannes Carion, astrolog si istoric german.
1599: S-a născut Antony Van Dick, pictor flamand pictor flamand, remarcabil portretist olandez al secolului al XVII-lea; elev al lui Rubens si stabilit, pentru o vreme in Anglia, a devenit pictorul aristrocratiei de la Curtea lui Carol I, influențând arta engleză a vremii; printre cele mai cunoscute lucrări ale pictorului se numără: „Încoronarea cu spini”, „Portretul lui Carol I, regele Angliei”, „Snyders și soția sa” (m.09.12.1641).
1656: S-a născut Daniel Croner, organist şi compozitor (m. 1740).
1712: S-a născut Edward Moore, scriitor englez (d. 01.03.1757)
1797: S-a născut Wilhelm I, rege al Prusiei si imparat german.
1868: S-a născut, în comuna Plătăreşti, judeţul Ilfov, Mihail Dragomirescu, estetician, teoretician al literaturii și critic literar român (d. 25 noiembrie 1942, Bucureşti).
1868: S-a născut Robert Andrews Millikan, fizican american, laureat al Premiului Nobel (d. 19.12.1953)
1877: S-a născut Alphonse de Chateaubriand, scriitor francez.
1880: S-a născut la Crâmpoia-Olt, Vasile Toncescu, avocat și ziarist.
1887: S-a născut Chico Marx, comediant si actor american.
1888: S-a născut, la Uricani, azi Nicolae Bălcescu, judeţul Botoşani, Dimitrie Iov, poet, prozator şi publicist (d. 22 august 1959, Aiud, judeţul Alba).
1903: S-a născut, la Roman, jud. Neamț, Virgil Gheorghiu, poet, eseist, muzicolog, pianist român (volume: „Marea vânătoare”, „Cântarea de faun”) (m.07.03.1977, București).
1905: S-a născut, în Bucureşti, Romulus Dianu (pseudonim literar al lui Romulus Dima), prozator, publicist, traducator și critic muzical (m. 25 august 1975, Bucureşti).
1908: S-a născut, la Botoșani, medicul Gheorghe Lupaşcu; a reprezentat România cu ocazia constituirii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (Geneva, 1948); a efectuat, în calitate de consultant OMS, călătorii de studii şi orientare a luptei antimalarie în numeroase ţări africane; membru corespondent al Academiei Române (m.19.XI.1979, București).
1909: S-a născut Gabrielle Roy, scriitoare canadiană de limbă franceză (m. 1983).
1909: S-a născut Nathan Rosen, fizician israelian (d. 18.12.1995)
1912: S-a născut, la Chicago, Karl Malden, actor american (d. 01.07.2009).
1914: S-a născut, la Bucureşti, Ovid Caledoniu (pseudonimul lui Jean Florea Georgescu), poet (m.15.01.1974, la Tecuci).
1921: S-a născut medicul Ion Baciu; şi-a legat numele de contribuţii substanţiale în domenii de mare interes ale fiziologiei moleculare integrative: fiziologia iumunităţii, a sângelui, a circulaţiei ş.a.; membru al Academiei Române (m. 2004).
1921: S-a născut, la Bucureşti, Cornelia (Nelli) Pillat, documentarist, muzeograf, scriitoare, istoric de artă și istoric literar „Eterna întoarcere” (m.18.04.2005, la Bucureşti).
1921: S-a născut Nino Manfredi, actor italian (d. 04.06.2004)
1923: S-a născut, la Strasbourg, Franța, Marcel Marceau, actor și mim, creator al unui personaj celebru, bufonul Bip, fondator al unei școli de mimi, la Paris, în 1958 (d. 22.09.2007, Cahors, Franța).
1927: S-a născut soprana franceză Régine Crespin (m. 2007).
1927: S-a născut Sanda Şărămăt, artistă decoratoare.
1931: S-a născut Burton Richter, fizican american, laureat al Premiului Nobel.
1933: S-a născut, în satul Râușor, județul Brașov, Ioan Victor Pica, poet și scriitor român (d. 02.03.2004, la Brașov).
1933: S-a născut May Britt, actrita suedeza.
1933: S-a născut, în satul Dancu, Comuna Holboca,jud. Iași, Vasile Filip, poet, publicist și realizator de emisiuni radio.
1936: S-a născut, la Baia Mare, Iosif Herțea, etnomuzicolog român şi compozitor de muzică de scenă.
1937 – S-a născut, la Bucureşti, Anaís Nersesian, poetă, prozatoare și traducătoare armeană din România.
1937: S-a născut, în Agrișu Mic, sat în comuna Hășmaș din județul Arad, Emerich Jenei fost fotbalist si antrenor român, cel ce a condus echipa Steaua când aceasta a cucerit Cupa Campionilor Europeni. A fost si antrenorul echipei nationale de fotbal a României.
1939: S-a născut, la Tuzla, județul Constanța, George Filip, unul dintre cei mai importanți poeți români ai exilului. George Filip părăsește România în 1979 și după peregrinări prin Austria, Germania și Franța se stabilește în 1982, în Canada. Din 1984, George Filip locuiește la Montreal, unde înființează Centrul de Cultură Română. Poetul este de asemenea, membru fondator al Asociației Scriitorilor Români din Canada și redactor la emisiunea de radio locală în limba română și la revista “Humanitas”.
1943: S-a născut Aculina Strasnei Popa, grafician si pictor român (n. 1943);
1943: S-a născut George Benson, chitarist si vocalist american.
1943: S-a născut Keith Relf, muzician britanic, component al trupei Yardbirds.
1944: S-a născut Jeremy Clyde, vocalist, chitarist si compozitor britanic (Chad & Jeremy).
1944: S-a născut Tony McPhee, chitarist, vocalist si compozitor britanic (Groundhogs).
1945: S-a născut Chuck Jackson, vocalist american (The Independents).
1946: S-a născut Harry Vanda, chitarisr si compozitor australian (Easybeats).
1947: S-a născut Patrick Olive, chitarist si percutionist britanic (Hot Chocolate).
1948: S-a născut Andrew Lloyd Webber, compozitor britanic, autorul unor muzicaluri celebre precum „Jesus Christ Superstar”, „Cats”, „Evita”.
1948: S-a născut Mihnea Berindei, istoric naturalizat în Franţa în anul 1981, ţară în care fugise în 1970 (d. 19.06.2016).
1948: S-a născut Randy Hobbs, basist american (McCoy’s, Johnny & Edgar Winter Band).
1948: S-a născut Viorel Petru Baltag, actor.
1948: S-a născut, în comuna Deal, jud. Alba, Vasile Oltean, filolog , muzeograf şi teolog român.
1949: S-a născut, la Stulpicani, Suceava, Viorica Ana Cozan, poetă din Iași (volume de poezie: „Intilnirea cu mine”, „Privilegiul surisului”).
1949: S-a născut, în Saumur, Maine-et-Loire, Franţa, Fanny Ardant, actriță franceză de film.
1950: S-a născut cantautorul bosniac Goran Bregovič (a semnat coloana sonoră pentru filmele regizorului Emir Kusturica „Vremea ţiganilor”, „Arizona Dream”, „Underground”).
1950: S-a născut Ilie Vorvoreanu, chitarist, basist, vocalist, regizor muzical.
1950: S-a născut, în Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, Nicolae Stelea, scriitor, editor şi ziarist.
1951: S-a născut, la Constanța dar a copilărit la Tulcea, Tora Vasilescu, actriță româncă de teatru și film (filme: Proba de microfon, Cel mai iubit dintre paminteni).
1953: S-a născut Ion Iosif, prozator şi pictor.
1954: S-a născut, la Calafat, Gabriel Chifu, poet şi prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.
1954: S-a născut prof. univ. dr. Ilie Bostan, sculptor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, reputat artist plastic ieșean, călăuzește pașii studenților de la Secția de Sculptură a Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității de Arte „George Enescu” (UAGE) Iași, al cărei prodecan este.
1955: S-a născut Doina Rad, critic, membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj-Napoca.
1958: S-a născut Gary Oldman, actor britanic.
1962: S-a născut Cristina Passima, pictor, grafician membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
1963: S-a născut Susanne Sulley, vocalistă britanică (Human League).
1968: S-a născut Zoltan Andras (Sarmalele Reci, voce și clape).

Decese…
1471: A murit Papa Paul al II-lea (n. 1418)
1687: A murit compozitorul francez de origine italiana Jean Baptiste Lully, cel care a format orchestra regelui Frantei, Ludovic al XIV-lea (născut la 28 noiembrie 1632, Florenţa).
1832: A murit Johann Wolfgang von Goethe, poet, dramaturg, prozator german (n. 28.08.1749)
1896: A încetat din viață nuvelistul englez Thomas Hughes (n. 1822).
1938: A murit, în Câmpulung Moldovenesc, generalul Scarlat Panaitescu; lucrări privind cartografia şi fortificaţiile, precum şi rolul României în primul război mondial; membru corespondent al Academiei Române (n.30.I.1867).
1946: A murit, la Münster, Clemens August von Galen, episcop romano-catolic, opozant al regimului naţional-socialist, cardinal (n. 16 martie 1878, Dinklage).
1951: A murit dirijorul olandez Willem Mengelberg (n. 1871).
1966: A murit, la Bucureşti, Constantin Baraschi, sculptor, membru corespondent al Academiei Romane (n.17.11.1902, Câmpulung).
1969: A murit Dwight David Eisenhower, presedinte al SUA in perioada 1945-1952. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, a avut o contributie decisiva la victoria impotriva Germaniei hitleriste organizind debarcarea aliatilor in Normandia (n.14.10.1890).
1994: A murit, la București, actorul Dorin Varga (n. 04.08.1935 la București)
1994: A murit regizorul de desene animate Walter Lantz (născut la 27.04.1899).
1995: A murit baritonul Mihail Arnăutu (n. 1913).
1999: A murit, la București, Valeriu Cristea, critic literar (n.15.01.1937, la Arad).
2001: A murit William Hanna, copreşedinte şi cofondator al studiourilor „Hanna Barbera” alaturi de Joseph Barbera. A dominat industria desenelor animate, fiind creatorul simpaticelor personaje Tom si Jerry, Scooby Doo sau Familia Flintstone (n. 1910).
2002: A murit mezzo-soprana Suzana Coman-Bosica (n. 1910)
2004: A fost asasinat șeicul Ahmed Yassin, liderul spiritual al mișcării islamiste palestiniene Hamas.
2005: A murit arhitectul japonez Kenzō Tange, considerat unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai secolului al XX-lea (n. 1913).
2006: A murit Pío Leiva, legendă a muzicii cubaneze, fost membru al grupului „Buena Vista Social Club” (n. 1917).
2010: A murit James W. Black, medic şi farmacolog scoţian, cunoscut pentru inventarea propranololului, sintetizarea cimetidinei, descoperiri pentru care, în 1988, i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină (n. 1924).
2010: A murit, la Timișoara, jurnalistul şi corespondentul de război Mile Cărpenişan; timp de mai bine de zece ani a fost corespondent al posturilor Antena 1 şi Antena 3 şi a realizat numeroase reportaje din zonele de război; s-a făcut remarcat prin transmisiile din fosta Iugoslavie aflată în război, din Irak sau din Asia afectată de tsunami (n. 23.08.1975 la Timișoara). NOTĂ: În memoria lui, Asociaţia Civic Media a instituit Premiul „Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism.
2011: A murit diplomatul Dumitru Ciauşu; a reprezentat România în diverse state (Germania, Norvegia, Franţa) şi în numeroase comisii ale ONU; a negociat numerose tratate (n. 1937).
2012: A murit pictorul Ion Murariu, unul dintre cei mai importanţi acuarelişti români (n. 1922).
2013: A murit pictoriţa şi scenografa Zizi Frenţiu, soţia pictorului Sever Frenţiu (n. 1931).
2014: A murit actorul Traian Buzoianu, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara (n. 1947).
2017: A murit, la Praga, scriitorul ceh Alexandr Kliment, fost disident semnatar al Cartei 77, manifest al drepturilor omului în Cehoslovacia comunistă (n. 30 ianuarie 1929, Turnov, Cehia). Decedat: 22 martie 2017, la Praga, Cehia

Calendar creștin-ortodox…

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul din Ancira. Sfânta Muceniță Drosida, fiica împăratului Traian.

Surse: http://www.stirilazi.ro. http://www.radioiasi…./http://ro.wikipedia.org/,http://www.calendarul-zilei…http://radioconstanta.ro… și http://www.rador.ro/…

COMENTARII

Articolul precedent21 martie – CALENDARUL ZILEI…
Articolul următor23 martie – CALENDARUL ZILEI…
Lucrează la Evaluator de risc la securitate fizică din Făgăraş A fost comandant la M.A.I.- JANDARMERIA ROMANA. A studiat Master's in Public Administration la Universitatea "Bogdan Voda" Cluj A studiat la Profesional Security Division A studiat DREPT/STIINTE JURIDICE la Facultatea de Drept C- tin Dragan A studiat Inginerie mecanică la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu A învăţat la Colegiul National "Radu Negru", Brasov Trăieşte în Făgăraș Din Făgăraș, Brasov, Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here