– Ziua Naţională a Republicii Uruguay; aniversarea proclamării independenţei față de Imperiul Brazilian, care a fost recunoscută la 28 august 1828.

Evenimente…
325 – Conciliul de la Nicaea se finalizează cu adoptarea Crezului Nicean prin care se stabileste Doctrina Sfintei Treimi.
1609 – Cu 410 ani în urmă astronomul italian Galileo Galilei a prezentat primul telescop optic în fața dogilor venețieni. În construcția telescopului său, cu care a studiat Luna văzând-o de 30 de ori mai aproape față de privirea cu ochiul liber, Galilei a folosit o serie de lentile, idee preluată și îmbunătățită de Issac Newton, care a construit primul telescop cu oglindă.
1768 – James Cook începe prima sa călătorie.
1804 – Alice Meynell, din Anglia, devine prima femeie din lume jocheu.
1810 – În Marea Britanie, este patentată conserva de către Peter Durand.
1814 – Casa Albă este distrusă de forțele britanice.
1825 – Uruguay își declară independența față de Brazilia.
1859 – În cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante, de la Paris, a fost recunoscută „de jure” dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (25.08/6.09).
1860 – Acum 159 de ani s-a înfiinţat prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite la Paris, titularul agenţiei fiind Ioan (Iancu) Alecsandri, fratele mai mic al scriitorului Vasile Alecsandri (25.VIII/6.IX)
1862 – În urmă cu 157 de ani a avut loc unificarea serviciilor sanitare din Moldova şi din Ţara Românească, administrarea lor fiind încredinţată medicului Carol Davila (25.VIII/6.IX).
1875 – Marinarul englez Matthew Webb a devenit primul om care a traversat Canalul Mânecii, înot, de la Dover la Calais în 21 3/4 ore.
1914 – În timpul Primului Razboi Mondial, zepeline germane bombardeaza orașul Antwerp (10 morți).
1919 – A fost efectuată prima legătură aeriană între oraşele Londra şi Paris, cu un bombardier englez „De Havilland”, amenajat pentru a transporta 8 pasageri. Zborul a durat două ore şi jumătate.
1920 – Ethelda Bleibtrey este prima femeie din lume care câstiga la o Olimpiadă.
1929 – Acum 90 de ani, pe aeroportul Paris-Orly din capitala franceză, a fost experimentată prima cabină catapultabilă de avion, inventată de românul Anastasie Dragomir, o versiune timpurie a scaunului ejectabil.
1933 – Londra. România a semnat Actul final al Conferintei tarilor exportatoare si importatoare de grâu (21-25.08) prin care sunt prevazute cote pentru fiecare tara la exportul de grâne. A fost creat “Comitetul consultativ al grâului”, a carui existenta este prelungita pâna în august 1938.
1940 – Al Doilea Război Mondial: Prima bombardare a Berlinului, executată de către bombardierele britanice (25/26).
1944 – Cu 75 de ani în urmă a avut loc eliberarea Parisului, de către trupele aliate, de sub ocupaţia nazistă. Ziua este denumită simbolic ”Marțea Libertății”.
1954 – În urmă cu 65 de ani a avut loc prima participare a României la Campionatele Europene de atletism desfăşurate la Berna, unde Iolanda Balaș a cucerit medalia de argint la săritura în înălţime, cu o săritură de 1,65 m.
1960 – În Italia, la Roma, se deschide cea de XVII-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară.
1966 – Ridicarea, prin decret, a legației române din Olanda, la rang de ambasadă.
1988 – În Protugalia, la Lisabona, are loc un incendiu puternic, care distruge centrul istoric.
1989 – Voyager II traversează planeta Neptun și satelitul său Triton.
1991 – În Belgia, cu ocazia Marelui Premiu al Belgiei la Formula 1, are loc debutul pilotului german Michael Schumacher.
1991 – Carl Lewis alearga 100 m in 9.86 secunde.
1991 – În SUA, este anunțată de către Linus Torvalds, crearea softuli open-source Linux.
1991 – Se împlinesc 28 de ani de la adoptarea, de către Parlamentul de la Minsk, a legii privind independenţa de stat a Republicii Belarus. Primele alegeri prezidenţiale au avut loc în 1994, iar cele mai recente, la data de 11 octombrie 2015. Alexander Lukaşenko a fost singurul care a îndeplinit funcţia de preşedinte al ţării.
1994 – Ioan Stoica, patronul „Caritas”-ului, a fost reţinut la Direcţia Cercetări Penale a IGP pentru audieri, sub acuzaţia de bancrută frauduloasă, fals şi înşelăciune în dauna avutului particular.
1998 – Guvernul a adoptat o ordonanță prin care ansamblul din perimetrul central al Municipiului București, format din “Centrul istoric” și Noul Centru Civic – “București 2000” – a fost declarat zonă de interes național.
2001 – S-a desfășurat, la Sighișoara, prima ediție a Festivalului Zilele Minorităților din România – „ProEtnica 2001”, organizat de Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret de pe lânga Forumul Democrat al Germanilor din Sighișoara.

Nașteri..
1530 – S-a născut Ivan al IV-lea (supranumit „cel Groaznic”), mare cneaz al Moscovei şi al întregii Rusii (1533-1547), primul Țar al Rusiei (1547-1584) (m. 18.03.1584).
1744 – S-a născut Johann Gottfried von Herder, filosof, critic literar si estetician german, unul dintre intemeietorii curentului literar „Sturm und Drang” (Furtună şi avânt), alaturi de F.M. Klinger, Schiller, Goethe etc. (m.18.12.1803).
1767 – S-a născut, în Decize, Franța, Louis Antoine Leon Saint-Just, compozitor (m. 28.07.1794, la Paris).
1819 – S-a născut, în Scoția, detectivul american Alan Pinckerton; a creat, în anul 1850, prima agenție de detectivi (d. 01.07.1884, Chicago).
1836 – S-a născut Bret HARTE (m.05.05.1902), scriitor american. Stabilit în Europa în 1878. A scris povestiri în care relatează aventurile locuitorilor de la frontieră (Norocel din Roaring Camp) şi poeme (Limbajul fără ocolişuri al sincerului James, cunoscut sub titlul Chinezul păgân).
1841 – S-a născut medicul chirurg elveţian Emil Theodor Kocher; cercetări asupra glandei tiroide; a efectuat prima tiroidectomie (1876), inaugurând astfel chirurgia endocrină; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1909 (m. 1917).
1849 – S-a născut, în Bucureşti, Gheorghe Dem Teodorescu (pseudonim Ghedem), folclorist, publicist, profesor şi om politic; contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului; autorul unei importante colecţii de folclor, „Poezii populare române”; de numele său se leagă întemeierea Fundaţiei Universitare Carol I (m. 17 august 1900, Bucureşti).
1850 – S-a nascut, la Paris, Judith Louise Gautier, scriitoare franceză, fiica scriitorului Théophile Gautier (m. 26.12.1917).
1868 – S-a născut Artur Garguromin Verona, pictor, membru fondator al Societatii Tinerimea Artistica, societate care a avut initiativa participarii artistilor romani la expozitii internationale, prima prezenta de acest fel fiind la Atena, in 1903 (m.26.03.1946).
1873 – S-a născut, la Iaşi, Lucia Sturza Bulandra, una dintre marile figuri ale scenei românești, de neuitat în roluri de compoziție din dramaturgia universală și națională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generații întregi de actori: Nicolae Băltățeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc; din 1947 până la sfârșitul vieții a fost directoarea Teatrului Municipal din București, astăzi Teatrul L.S.Bulandra (m.19.09.1961).
1875 – S-a născut, la Ciuperceni, jud. Teleorman, Vartolomeu STĂNESCU, episcop român. Între 1919-1920 a fost locţiitor de episcop la Argeş, apoi locţiitor la Râmnic (1920), episcop eparhiot la Râmnic (1921), unde a păstorit până în 1938, când s-a pensionat. A desfăşurat o bogată activitate culturală, misionară şi filantropică (m.02.11.1954, la Mănăstirea Bistrița).
1880 – S-a născut, în Graz, Austria, Robert Stolz, compozitor (operete, muzică de film) şi dirijor austriac (m. 27.06.1975, la Berlin).
1900 – S-a născut Sir Hans Adolf KREBS, biochimist britanic de origine germană. Laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină (1953), împreună cu F.A. Lipman. A descoperit ciclul sintezei ureei în ficatul mamiferelor şi „ciclul Krebs” (m.1981).
25.VIII/7.IX.1902 – S-a născut la Focșani, Camil BALTAZAR (n. Leibu Goldenstein / Leopold Goldstein), poet, memorialist, publicist, eseist şi traducător româno-evreu (m.27.IV.1977).
1905 – S-a născut Ion Nestor, arheolog şi istoric al antichităţii; în paralel cu activitatea în domeniul arheologiei, s-a ocupat şi de problemele fundamentale ale procesului de formare a poporului român, întregind rezultatele săpăturilor arheologice cu interpretarea informaţiilor transmise de istoricii bizantini; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 29.11.1974).
1911: S-a născut legendarul general vietnamez Vo Nguyen Giap, liderul militar al celor două războaie din Vietnam din a doua jumătate a secolului trecut, cunoscut ca „Napoleon cel Roşu”, erou al independenţei vietnameze; armatele conduse de el i-au alungat pe francezi din Vietnam şi apoi i-au forţat pe americani să renunţe la eforturile de a nu permite instaurarea unui regim comunist (m. 2013)
1912 – S-a născut, la Ekaterinoslav (din 1926 Dnepropetrovsk), anatomistul Boris Perlin, om emerit în stiinte din Republica Moldova.
1912 – S-a născut Erich Honecker, om politic, presedinte al Consiliului de Stat al fostei Republici Democrate Germane si sef al statului (1974-1989); a demisionat din toate functiile în 1989, fiind mai târziu expulzat din tara (m. 29.05.1994).
1916 – S-a născut Frederick Chapman ROBBINS (m.2003), microbiolog american. Laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină (1954), împreună cu J.F. Enders şi Th. H. Weller. A descoperit, în colaborare, posibilitatea de cultivare a virusului poliomelitei pe culturi de ţesuturi umane.
1918 – S-a născut, la Lawrence, Massachusetts, Leonard BERNSTEIN (m.14.10.1990), dirijor şi compozitor american de origine evreiască, provenit dintr-o familie de emigranţi ruşi. A fost primul dirijor american invitat să conducă orchestra „Scalei” din Milano, în 1953. A condus Filarmonica din New York (1958-1969). Pianist talentat, animator şi organizator, a fost în acelaşi timp un compozitor prolific. A compus musicaluri şi simfonii.
1923 – S-a născut la București, Dumitru Manoileanu, cronicar sportiv și prozator.
1925 – S-a născut, la Tazlău, jud. Neamţ, Mircea BĂLAN (m.1999), medic român. Şi-a desfăşurat întreaga activitate didactică la catedra de Fiziopatologie a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Activitatea ştiinţifică a fost materializată în peste 120 de lucrări.
1929 – S-a născut în satul Herăști, comuna Grebănu, jud. Buzău, Î. P. S. Pimen ZAINEA (prenumele la botez: Vasile), arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, din 1991.
1930 – S-a născut la Odorheiul Secuiesc, Harghita, actorul Andrei CSIKY (Csiky András).
1930 – S-a născut, la Edinburg, Scoţia, Sean CONNERY (Thomas Connery), actor englez de teatru şi film. Consacrat prin intermediul teatrului tv. A înregistrat mari succese interpretative în seria James Bond (alias agentul secret 007) – ecranizare a romanelor poliţiste semnate de Jan Fleming.
1933 – S-a născut Wayne Shorter, saxofonist si compozitor american (Weather Report).
1934 – S-a născut, la Fântâna Albă, jud Bălţi, scriitorul Andrei Strâmbeanu, prozator, dramaturg, poet, scenarist.
1935 – S-a născut, la Cernăuţi, azi în Ucraina, Mihail Sabin (pseudonimul lui Mişu Sachter), poet, dramaturg şi publicist (m. 10.12.1975, la Bacău).
1936 – S-a născut Cristian Munteanu; regizor artistic la Radiodifuziunea Română din 1962; după decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale. Peste o mie de piese de teatru radiofonic aflate în fonoteca Radioului poartă semnătura lui (d. 31.01.2008, la București).
1936 – S-a născut la Pitești, Sebastian Papaiani, actor român („Păcală”, „Un surâs în plină vară”, „Cu mâinile curate”). A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios în grad de Cavaler” (d. 27 septembrie 2016, București).
1940 – S-a născut, la Cernăuţi, azi în Ucraina, Mihai Pelin, istoric, prozator şi publicist (m. 14.12.2007 la București).
1940 – S-a născut baritonul belgian José Van Dam.
1940 – S-a născut sportivul chinez Zhuang Zedong, triplu campion mondial la tenis de masă şi reprezentant al ”diplomaţiei ping-pong”, care a dus la o apropiere între Beijing şi Washington în anii ’70 ai secolului XX (m. 2013).
1945 – S-a născut Ion F. Drăghici, cercetător ştiinţific, autor al unui tratat de Dinamica atmosferei, fost reprezentant permanent al României la Organizația Meteorologică Mondială.
1945 – S-a născut Ion Petreuş, interpret al cântecului popular maramureşean (m. 2002).
1947 – S-a născut, in localitatea Orlești, județul Vâlcea, Sergiu SĂLIȘTE, profesor de sculptura la Liceul de Artă din Ramnicu Vâlcea 1981, membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania 2006 – 2010, vicepreședinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Râmnicu Vâlcea.
1949 – S-a născut Gene Simmons, basist, vocalist si compozitor american (Kiss).
1951 – S-a născut Rob Halford, vocalist britanic (Judas Priest).
1951 – S-a născut James Warren, vocalist, chiatrist, basist si compozitor britanic (Dawn, Stackridge, Korgis).
1954 – S-a născut interpretul şi compozitorul englez Elvis Costello (numele real: Declan Patrick MacManus).
1954 – S-a născut la Derma, jud. Bihor, Miron Cozma, inginer minier fost lider sindical al minerilor din Valea Jiului.
1954 – S-a născut în satul Gura Galbenei, raionul Cimişlia, Republica Moldova, Nicolae Dron, poet basarabean.
1954 – S-a născut, la București, compozitorul şi violoncelistul Şerban Nichifor.
1955 – S-a născut la Mărculeşti, jud. Ialomiţa, Alexandru Stoica, primarul Sloboziei.
1958 – S-a născut Damian McKee, vocalist si chitarist britanic (Rosetta Stone).
1959 – S-a născut la Ieud, jud. Maramureș, Marian Ilea, prozator, dramaturg şi publicist.
1961 – S-a născut Christian Neacșu, artist plastic român stabilit în Franța
1967 – S-a născut Maxim Belciug, chitarist.
1969 – S-a născut la Hunedoara, actorul Ioan Isaiu.
1970 – S-a născut la Rheinberg, North Rhine-Wesphalia, Germania, un mic orasel din aproprierea lui Duisburg, actrița Claudia Schiffer, unul dintre cele mai de succes modele din lume, a aparut in peste 500 de coperti ale revistelor.Are doi frati Stefan si Andreas si o sora Ann Carolin.
1970 – S-a născut la Craiova, Doru Cristian DELIU, grafician și pictor.
1972 – S-a născut in Lisabona, Portugalia, actrița Catarina Furtado.
1973 – S-a născut în Hamburg, Germania, regizorul Fatih Akin. Parintii săi sunt de origine turcă.
1974 – S-a născut Frédéric Belinsky, chitarist francez de jazz.

Decese… 
1776 – A murit David Hume, filozof, istoric si economist scotian, un adept al empirismului, unul dintre reprezentantii cei mai de seama ai Iluminismului scotian (n.26.04.1711).
1819 – A murit James Watt, inginer şi inventator scoţian; a perfecţionat maşina cu aburi (n. 19.01.1736).
1822 – A murit Sir Frederick William Herschel, astronom britanic de origine germană, pionier al astrofotometriei; la 13.III.1781 a descoperit planeta Uranus (n. 15.11.1738).
1860 – A încetat din viaţă Johan Ludvig HEIBERG (n.14.12.1791), scriitor, istoric şi critic literar danez. Personalitate de prim plan în viaţa culturală a epocii. A publicat lirică reflexivă (Poezii noi, 1841), drame romantice (Colina elfilor, 1828) şi comedii satirice (Un suflet după moarte, 1841).
1867 – A încetat din viaţă Michael FARADAY (n.22.09.1791), fizician şi chimist englez. Membru al Societăţii Regale din Londra. Unul dintre fondatorii electromagnetismului. A descoperit fenomenul de inducţie electromagnetică (1831), paramagnetismul şi diamagnetismul (1845) etc. Numele său a fost atribuit unităţii de capacitate (faradul) şi numărului ce exprimă cantitatea de electricitate necesară depunerii unui atom-gram dintr-un element (constanta F).
1900 – A murit filosoful, poetul și filologul german Friedrich Nietzsche, cel mai important filosof al secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filosofice a generațiilor ce i-au urmat („Așa grăit-a Zarathustra”, „Dincolo de bine și de rău”) (n.15.10.1844).
1904 – A încetat din viaţă, la Bure Orne, Henri FANTIN-LATOU (n.1836), pictor şi litograf francez. A realizat portrete de grup (Omagiu lui Delacroix) sau individuale (Manet) şi naturi statice.
1907 – A murit, la Câmpina, Prhova, Bogdan-Petriceicu Hașdeu, filolog, scriitor, folclorist, istoric şi publicist; îi revine meritul de a fi aşezat pe baze ştiinţifice filologia românească; a relevat fondul autohton al limbii române (substratul dacic); a proiectat un vast dicţionar al limbii române (Etymologicum Magnum Romaniae, elaborat până la cuvântul „bărbat”), conceput ca o enciclopedie de cunoştinţe lingvistice, filologice, folclorice, istorice, geografice şi literare; unul dintre fondatorii folcloristicii comparate în România; creatorul dramei istorice românești („Răzvan și Vidra”); membru titular al Academiei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for în mai multe rânduri (n. 26.02.1838, la Cristineşti/Hotin, azi în Ucraina).
1908 – A murit fizicianul francez Henri Becquerel; a descoperit fenomenul de radioactivitate la uraniu (1896); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1903, împreună cu conaţionalii săi Pierre şi Marie Curie (n. 1852).
1923 – A încetat din viaţă Gustave EIFFEL (n.1832), inginer francez. A contribuit la dezvoltarea construcţiilor metalice. A construit, în 1889, Turnul „Eiffel” (320,75 m, inclusiv antena emiţătorului TV), devenit simbolul Parisului. A mai realizat cupola Observatorului Astronomic din Nisa, structura de rezistenţă a Statuii Libertăţii din New York (1886) şi altele.
1938 – A murit scriitorul rus Alexandr Kuprin (n. 1870).
1946 – A încetat din viaţă, la Londra, Arnold Josef ROSE , violonist austriac, originar din Iaşi, România. A fost timp de peste o jumătate de veac concert-maestru al Filarmonicii şi profesor la Academia de Muzică din Viena (n. 24.10.1863, la Iaşi).
1957 – S-a stins din viaţă Umberto SABA (n.1883), poet italian. A scris lirică de factură umanistă, axată pe tema dragostei pentru existenţa simplă cu bucuriile sale obişnuite (Canţonierul, 1921, volum antologic). A elaborat proză scurtă (Scurtături şi povestioare, 1946; Amintiri-povestiri, 1910-1947) şi eseuri (Istoria şi cronologia Canţonierului, 1948).
1961 – A murit chimistul britanic Morris William Travers; în 1898 a descoperit, împreună cu William Ramsay, elementele chimice kripton, xenon şi neon (n. 1872).
1969 – A murit geologul american Harry Hammond Hess (n. 1906).
1969 – A încetat din viaţă Otto DIX (n.1891), pictor şi gravor german. Opera sa poartă amprenta protestului social, a pacifismului (Vânzătorul de chibrituri; Invalizi de război); ulterior, se consacră subiectelor religioase (Saul şi David; Crucificare).
1975 – A murit, în Bucureşti, Romulus Dianu, prozator, publicist şi traducător (a tradus din Feodor Dostoievski, Bertolt Brecht şi Georges Duhamel); a lucrat în diplomaţie, zece ani fiind colaboratorul lui Nicolae Titulescu şi acreditat pe lângă Liga Naţiunilor (n.22.03.1905, în Bucureşti).
1977 – A murit actorul Dorin SIRETEANU (n.15.09.1901).
1980 – A murit filosoful Dumitru D. Roşca; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1895).
1984 – A murit scriitorul american Truman Capote (pe numele său adevărat Truman Streckfus Persons), unul dintre cei mai importanți ai secolului al XX-lea, autor de romane, nuvele și scenarii cunoscut mai ales ca autor al romanului „Cu sânge rece” (n.30.09.1924).
2001 – A murit în Marsh Harbour, Abaco Islands, Bahamas, Aaliyah Dana Haughton cantareata, actrita, dansatoare, model de origine americanca, la numai 22 de ani (n. 16.01.1979).
2002 – A decedat, în Springwood, New South Wales, Australia, Dorothy Hewett, scriitoare australiană (n. 21.05.1923, la Perth, Australia).
2007 – A murit Valeriu CONDURACHE, scriitor, publicist şi cercetător ştiinţific; fost director al Complexului Muzeal „Moldova” din Iaşi (n.2.VIII.1950).
2012 – A murit astronautul american Neil Alden Armstrong, primul om care a păşit pe Lună (la 20 iulie 1969), în cadrul legendarei misiuni Apollo 11 (n. 05.08.1930).
2016: A murit, la Paris, designerul francez de origine română Sonia Rykiel; supranumită „Regina Tricotajelor” (n. 25 mai 1930, în Neuilly-sur-Seine, Franța).

Calendar Creştin-Ortodox…

Aducerea Moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu. Sfântul Apostol Tit.

COMENTARII

Articolul precedent24 august – CALENDARUL ZILEI…
Articolul următor26 august – CALENDARUL ZILEI…
Lucrează la Evaluator de risc la securitate fizică din Făgăraş A fost comandant la M.A.I.- JANDARMERIA ROMANA. A studiat Master's in Public Administration la Universitatea "Bogdan Voda" Cluj A studiat la Profesional Security Division A studiat DREPT/STIINTE JURIDICE la Facultatea de Drept C- tin Dragan A studiat Inginerie mecanică la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu A învăţat la Colegiul National "Radu Negru", Brasov Trăieşte în Făgăraș Din Făgăraș, Brasov, Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here