Radu Anton Roman (n. 19 august 1948Făgăraș – d. 29 august 2005București) a fost un jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare.

Într-o viață de 57 de ani, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător și pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane și eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune și publicații, dedicându-se din anul 1997 și domeniului gastronomic.Imagini pentru Radu Anton Roman

În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei românești “Bucate, vinuri și obiceiuri românești” (Editura Paideia).

Între 2001 și 2005 a realizat pentru Pro TV emisiunea cu profil culinar “Bucătăria lui Radu”.

Printre biologii Mihai C. BăcescuAlexandru Marinescu și Adrian Gagea, geograful Ion Cepleanu sau fotograful Ovidiu Bogdan, Radu Anton Roman a fost în 1991 unul dintre colaboratorii români ai lui Jacques Yves Cousteau în decursul turnajului celor patru filme despre Dunăre. Împreună cu Adrian Gagea, a parcurs în echipa lui Cousteau Delta Dunării, povestind aceste aventuri în 2001 în jurnalul „În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau” (Editura Paideia).

Romanul „Zile de pescuit” (reeditat în 2002 de Editura Paideia), pentru care i-a fost decernat Premiul Luceafărul în 1985, a fost publicat în Franța cu titlul „Des poissons sur le sable” (editura Noir sur Blanc). În 2004, datorită lui Radu Anton Roman și a lucrării sale “Savoureuse Roumanie”, ce include 358 de rețete culinare și istoria lor, Franța a (re-) descoperit bucătăria românească.

În afară de aceasta, Radu Anton Roman a fost un cunoscut și competent cronicar teatral, prezent în publicații ca România literară și Luceafărul, prin anii ’70-’80.

Mare iubitor al plăcerilor vieții, epicurian și hedonist declarat, Radu Anton Roman s-a stins din viață din cauza unui infarct în 2005.

Este înmormântat în cimitirul Bellu catolic.Imagini pentru Radu Anton Roman

In ultimii ani publicul a avut ocazia sa-l cunoasca mai indeaproape pe Radu Anton Roman datorita emisiunii sale de gastronomie, sustinuta in fiecare duminica la Pro TV, „Bucataria lui Radu”. Incercarea sa ca gazetar si om de cultura a fost sa descopere ethosul romanesc de care era atat de legat, prin intermediul obiceiurilor culinare. Nimeni nu ar putea sa conteste faptul ca demersul sau a fost unul antropologic. Dovada stau nu doar continutul emisiunii in sine, ci si cartile publicate in acest sens, cum ar fi „Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti”, volum tradus in franceza ca „Savoureuse Roumanie.

Corelatia dintre actul mancarii si actul spiritual, intreaga simbolistica profana ridicata la rang de sacralitate au fost permanent „problematicile” discutate de jurnalistul indragostit de lumea incarcata de manifestarea divinului in cutumele oameni-lor, pe care a descoperit-o mai intai in locul natal, Fagaras, apoi datorita background-ului sau cultural impresionant, trecand prin Mircea Eliade si ajungand la marii filosofi ai lumii. „Mancam ca viata sa fie mai frumoasa, mai colorata. Aici intram in cultura. De-aici, halitul devine cultura. Macenicii, de 9 aprilie, vinul sfant, prescura sfanta, colacul de Pasti, pomana porcului. Toate arata ca mananci o bucatica dintr-un simbol, iar bucatica aia este, cu siguranta, drumul tau spre ceruri. Daca tu crezi asta, e de ajuns ca sa fie un drum bine asfaltat spre ceruri”, spunea Radu Anton Roman.

PLURALISM CULTURAL

Contributia sa la cultura romaneasca nu s-a rezumat doar la acest domeniu, astfel, personalitatea lui Radu Anton Roman s-a facut simtita in zona literara inca din perioada studentiei sale la Ziaristica din Bucuresti. A publicat peste zece carti de succes atat in Romania, cat si in Franta, ca atare a fost acceptat ca membru al Uniunii Scriitorilor din Romania inca din 1980. A primit si o serie de premii care i-au recunoscut valoarea si aportul la o cunoastere mai intima a spiritualitatii romanesti. Pentru ca s-a dorit un om complet din punct de vedere profesional si spiritual, nu a refuzat oportunitatea de a face un doctorat la Academia de Film si Teatru cu tema „Balcanism si spirit balcanic in filmul si literatura romana” si a imbratisat toate palierele mass-media. A tinut cronici de teatru in presa scrisa, a realizat filme artistice, documentare, a facut parte din echipa celebrului Y.J. Cousteau.Cel mai important lucru insa pentru cei care i-au fost aproape sau doar au avut ocazia sa-l cunoasca e ca a reusit, in cei 57 de ani de viata, sa-i capteze cu forta personalitatii sale, ca a reusit sa imprime putin mai multa nevoie de spiritualitate si, in final, ca a reusit sa faca parte din memoria noastra.Radu Anton Roman a incetat din viata luni seara, in urma unui stop cardiorespirator.

UN FEL DE CV…
  • Carti publicate: Ohaba – tara asta – versuri 1972, Ed. Cartea Romaneasca; Tarile de sus ale merilor – publicistica 1974, Ed. Eminescu Calatorie spre nord – publicistica, 1976 Ed. Eminescu; Vara nimanui, roman, 1978, Ed. Eminescu; Elegii, poezii, 1980, Ed. Cartea Romaneasca; Zile de pescuit, roman, Ed. I, 1985, Ed. Cartea Romaneasca, Ed. a II-a, 1996, Ed. Paideia, tradus in franceza in 1997, Ed. Noir sur Blanc, Paris (Des poissons sur le sable); Haz… cu peste!, 1994, Ed. Globus; Precum fumul, roman, 1996, Cartea Romaneasca; Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti, antropologie, 1998, Paideia; Bucarest, album fotografic, 1999, Parkstone, Paris
  • Filme: Paradisul pierdut, TVR 1992;
  • Emisiuni si rubrici: Cronica dramatica, Romania Literara 1971-1990; Bucataria lui Radu, Pro TV, prezentare a gastronomiei si antropologiei alimentare romanesti, 1999-2005
  • Expozitii: Chipuri pierdute, Bucuresti, 1976
  • Premii: Premiul UTC 1976 pentru reportaj, Premiul Luceafarul 1985 pentru proza; Nominalizat la Premiul Latinitatii 1997;
  • Inscris in URS in 1980 si in UNITER in 1980

Surse :https://jurnalul.antena3.ro/cultura/…https://ro.wikipedia.org/wiki/…

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here