13.9 C
București
vineri, octombrie 30, 2020

4 septembrie – CALENDARUL ZILEI…

Must Read

28 octombrie – CALENDARUL ZILEI…

 312 - Acum 1708 ani, a avut loc Bătălia de la Podul Milvius (Podul Șoimului) (azi Ponte Milvio, lângă...

27 octombrie – CALENDARUL ZILEI…

312 - Împăratul Constantin cel Mare a avut celebra viziune a Crucii.Atribuindu-i lui Dumnezeu victoria militară, Constantin „a poruncit...

26 octombrie – CALENDARUL ZILEI…

113 d. Hr. - anul inaugurării Columnei lui Traian. După cum precizează inscripţia de la baza monumentului, în anul...
50e5fd1991cd20031f2411c419a792f5?s=120&d=mm&r=g - 4 septembrie - CALENDARUL ZILEI...
Adrian
Lucrează la Evaluator de risc la securitate fizică din Făgăraş A fost comandant la M.A.I.- JANDARMERIA ROMANA. A studiat Master's in Public Administration la Universitatea "Bogdan Voda" Cluj A studiat la Profesional Security Division A studiat DREPT/STIINTE JURIDICE la Facultatea de Drept C- tin Dragan A studiat Inginerie mecanică la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu A învăţat la Colegiul National "Radu Negru", Brasov Trăieşte în Făgăraș Din Făgăraș, Brasov, Romania

476 – În urmă cu 1544 ani, în Imperiul Roman de Apus, ultimul Împărat al Imperiului, Romulus Augustus, este indepărtat de la tron de Odoacru care se proclama Rege al Italiei. Ia sfârșit de facto, Imperiul Roman de Apus.
1504 – Amerigo Vespuci trimite o scrisoare demnitarilor florentini, anuntandu-i ca a descoperit Mundus Novus – Lumea Nouă.
1541 – În Transilvania este instaurată suzeranitatea Porții Otomane.
1609 – Navigatorul Henry Hudson descoperă insula Manhattan.
1682 – Astronomul englez Edmund Halley observă cometa care îi poartă numele.
1752 – În Țra Românească, Matei Ghica, devine Domn al Țării Românești.
1774 – În timpul celui de-al doilea voiaj al său, exploratorul englez James Cook a descoperit la 1200 km est de Australia, insulele din Pacific. El le numește Noua Caledonie după numele latin al Scoției (Caledonia).
1781 – Colonistii spanioli au intemeiat o asezare in sudul Californiei pe care au denumit-o El Pueblo Nuestra Señora la Reina de los Ángeles de Porciúncula, pentru ca mai tirziu sa se ajunga la prescurtarea Los Angeles sau si mai simplu L.A.
1870 – Împăratul Napoleon al III-lea al Franței ester detronat și se declară cea de-A Treia Republică Franceză.
1870 – S-a hotărât, în cadrul Societăţii Academice Române, traducerea şi tipărirea în limba română a lucrării lui Dimitrie Cantemir “Descriptio Moldaviae”.
1881 – În SUA, este inaugurat Sistemul electric Edison, care deservește 85 de clienți.
1882 – Thomas Edison a inceput sa furnizeze electricitate primilor clienti ai firmei sale, Edison Electrical Illuminating Company, din orasul New York, cartierul Manhattan. De altfel, sub conducerea lui s-a construit prima centrala electrica din lume (1882) la New York.
1885 – În SUA, in New York, se deschide primul restaurant cu autoservire.
1886 – După 25 de ani de lupte împotriva armatelor americane și mexicane, războinicul apaș Geronimo s-a predat.
1888 – În SUA, numele Kodak a fost inregistrat de catre George Eastman din Rochester, New York (SUA). El a patentat aparatul de fotografiat cu rola de film: U.S. Patent #388.850.
1890 – În Grecia, la Salonic, un incendiu distruge jumătate din oraș. Cartierul european a ars complet. 20.000 de oameni au rămas fără adăpost.
1894 – Acum 126 de ani a avut loc festivitatea de dare în folosinţă a drumului dintre Bumbești Jiu și Livezeni cu o lungime de aproximativ 30 de kilometri care însoțește râul Jiu. Canionul format de vechiul Rhabon este unul dintre cele mai spectaculoase și sălbatice din țară, iar călătoria înseamnă o incursiune în inima naturii. Construcția drumului a început în anul 1870, ca urmare a dezvoltări economice din Valea Jiului. Lucrările au fost finalizate în anul 1890, iar festivităţile de dare în folosinţă au avut loc în data de 4 septembrie 1894.
1919 – Acum 100 de ani a avut loc înfiinţarea, la Bucureşti, a Societăţii „Opera, artiştii asociaţi”. La 22 septembrie acelaşi an a luat numele de Societatea lirică română „Opera” (nucleul Operei Române de mai târziu – decembrie 1921); primul director: Scarlat Cocărăscu. Debutul a avut loc la 17.III.1920, în localul Teatrului Naţional, cu spectacolul „Aida” de Verdi.

1920 – A luat fiinţă Tipografia Ministerului de Răsboiu (în prezent Centrul Tehnic-Editorial al Armatei). La 4 septembrie 1920, a fost emisă Decizia Ministerială nr. 506 care stabilea: „organizarea, administrarea şi funcţionarea unei tipografii a Ministerului de Război, în scopul de a satisface trebuinţele tuturor direcţiunilor şi serviciilor”. Înfiinţarea unei tipografii a apărut ca urmare a necesităţii tipăririi de către minister a tuturor actelor stabilite şi emise care trebuiau transmise tuturor structurilor subordonate.
1928 – Cu 92 de ani în urmă România a aderat la „Pactul privind interzicerea războiului ca instrument de politică națională – Pactul Briand-Kellogg”, semnat la Paris pe 27 august 1928 de reprezentanții a 15 state, tratat multilateral prin care războiul era interzis ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state.
1929 – Călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german ”LZ 127 Graf Zeppelin” se încheie la Friedrichshafen. La această călătorie au participat 21 de pasageri deserviți de 41 de membri ai echipajului. Aproximativ 40.000 de oameni vor asista la revenirea lui.
1939 – În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca urmare a declarației de război a Marii Britanii, are loc primul bombardament al Royal Air Force, asupra teritoriului german.
1940 – În urmă cu 79 de ani a avut loc demisia guvernului condus de Ion Gigurtu. În timpul guvernării sale, în perioada iulie-septembrie 1940, România a fost constrânsă să accepte Dictatul de la Viena (30 august 1940). Carol al II-lea i-a încredinţat generalului Ion Antonescu (1882-1946) mandatul de a forma un nou guvern. Acesta a acceptat, cerându-i regelui să-i acorde puteri depline.
1940 – În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, are loc primul bombardament al aviației germane (Luftwaffe) asupra Londrei.
1941 – În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, are loc primul atac al submarineor germane, asupra unui vas al SUA (USS Greer).
1948 – Regina Wilhelmina a Olandei abdică din motive de sănătate.
1950 – Un taifun, în Japonia, a cauzat moartea a 250 de persoane și peste 5 000 de răniți.
1951 – Se împlinesc 69 de ani de când, cu ocazia primului Congres Internaţional de Astronautică, care a avut loc la Londra, a fost semnată Constituţia Federaţiei Internaţionale de Astronautică (International Astronautical Federation – IAF), organizaţie internaţională nonguvernamentală şi non-profit, care sprijină cooperarea internaţională în toate activităţile legate de spaţiu. România este reprezentată în IAF din 1961, de Comisia de astronautică a Academiei Române, la conducerea căreia s-a aflat marele savant Elie Carafoli (1901-1983). Elie Carafoli a fost vicepreședinte (1965-1967), precum și președinte în exercițiu (1968-1970) al Federației Internaționale de Astronautică. În perioada 12-16 octombrie 2015, a avut loc, la Ierusalim, în Israel, cel de-al 66-lea Congres Internațional de Astronautică, organizat de Federația Internațională de Astronautică, alături de gazda locală, Agenția Spațială din Israel, la care Agenția Spațială Română (ROSA) a fost reprezentată de o delegație compusă din dr. Marius-Ioan Piso, președinte și director executiv al ROSA, Dumitru Dorin Prunariu, președintele de onoare ROSA, și cercetători.
1952 – În SUA, este lansat romanul „Bătrânul și marea”, de Ernest Hemingway.
1957 – În SUA, compania IBM, lansează primul computer comercial cu capacitate de stocare pe disc magnetic.
1957 – În URSS, este lansat primul satelit artificial, denumit Sputnik.
1958 – Acum 62 de ani, între 4 şi 22 septembrie, s-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a Concursului şi Festivalului Internaţional de Muzică „George Enescu”, la trei ani de la moartea lui George Enescu, ca semn al recunoaşterii geniului marelui compozitor. Au participat concurenţi la secţiunile de vioară, pian şi canto şi au susţinut recitaluri reputaţi solişti din ţară şi din străinătate. Ediţia 2017 a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc între 2 şi 24 septembrie.
1968 – Cu 52 de ani în urmă apărea Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (detaşamente înarmate constituite din muncitori, ţărani şi intelectuali), menite să contribuie, în colaborare cu Armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968).
1972 – În Germania, la Munchen, la Olimpiada de vară, înotatorul american Mark Spitz, câștiga cea de-a șaptea medalie de aur, devenind primul sportiv care câștiga 7 medalii cu ocazia unei singure Olimpiade.
1974 – Şi tot într-o zi de 4 septembrie, acum 46 de ani, între 4 şi 10 septembrie, s-a desfăşurat, la Bucureşti, al III-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene.
1974 – SUA a stabilit relații diplomatice cu RDG.
1984 – S-a difuzat pentru prima oară Locomotiva Thomas și prietenii săi pe postul englezesc ITV.
1991 – Președintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, recunoaște independența celor trei state baltice: Estonia, Letonia și Lituania.
1997 – În Elvetia, la Lausanne, echipa feminină de gimnastică a României cucerește medalia de aur la Campionatele Mondiale.
1997 – A fost reinaugurată Catedrala Isus Hristos Mântuitorul (din Moscova), inaugurată în 1883 pentru prima dată şi dărâmată din ordinul lui Stalin, în 1931.
1998 – La Menlo Park, California, SUA, Larry Page și Serghei Brin au înființat compania Google cu scopul de a promova motorul de căutare pe care l-au dezvoltat ca proiect de cercetare la Universitatea Stanford.
2000 – În China, la Zhuzhou, este pusă în funcțiune prima locomotivă de mare viteză numită ”Săgeata albastră”.
2001 – Se inaugurează Disney Sea, primul parc Disney pe mare din lume, situat în apropiere de Tokyo.
2002 – A fost prezentată opiniei publice Doctrina Bush, prin care SUA își rezervă dreptul de a întreprinde lovituri militare preventive împotriva statelor care găzduiesc pe teritoriul lor baze teroriste.
2002 – UE face apel la SUA pentru a efectua un atac împotriva Irakului numai cu aprobarea ONU.
2007 – Record de viteză, pe calea ferată, pentru relația Paris – Londra în 2 ore, 3 minute și 39 secundes (viteză maximă de 320 km/h pe tronsoanele de mare viteză).
2015 – Luxembourg: Reuniune neoficială a miniştrilor de externe din cadrul UE (4 şi 5 sep.)
2015 – Ankara: Reuniune a miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale ale G-20 (4 şi 5 sep.)
2015 – În Maroc au avut loc alegeri locale şi regionale, primul scrutin de amploare după cel al legislativelor din 2011.
2016 – Cetatea Vaticanului: Maica Tereza (Tereza de Calcutta – n. 1910 – m. 1997), celebră pentru devotamentul său faţă de bolnavii din marele oraş din estul Indiei, este canonizată, după ce Biserica a recunoscut oficial autenticitatea unei minuni atribuite acestei călugăriţe care şi-a dedicat viaţa săracilor.

Nașteri:..
1768 – S-a născut scriitorul francez Francois-Rene de CHATEAUBRIAND (m.4.VII.1848).
1824 – S-a născut Anton Bruckner, compozitor şi organist austriac (m. 11.10.1896).
1836 – S-a născut, în București, generalul de divizie Alexandru ANGHELESCU, una din personalitățile militare de referință a celei de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea (d. 9 septembrie 1911 în București).
1851 – S-a născut istoricul austriac Julius Jung; în 1876 a publicat un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei; un an mai târziu a publicat un amplu studiu istorico-etnografic privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către împăratul Aurelian; membru corespondent străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1910).
1860 – S-a născut, la Eperjes, Ungaria, Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (m. 1938, la Cluj).
1881, 4/17 – S-a născut, la Bacău, poetul George Bacovia (pe numele său real George Vasiliu), scriitor român format la școala simbolismului literar francez, este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă (m. 22.05.1957, București).
1886 – S-a născut Tit Simedrea (din botez Teodor), cleric ortodox, istoric, mitropolit al Bucovinei (1941-1945) (m. 1971).
1892 – S-a născut Darius Milhaud, compozitor, dirijor şi critic muzical francez (m. 22.06.1974).
1896, 4/17 – S-a născut, la Dorohoi, judeţul Botoşani, Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din „Grupul grafic” (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti. A decedat la 15.02 1992 și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
1897 – S-a născut, la Iaşi, actorul român George POPOVICI. A slujit scena ieşeană timp de peste o jumătate de veac, însufleţind circa 300 de personaje dintre cele mai celebre şi mai diferite ale dramaturgiei româneşti şi universale. A funcţionat ca profesor de artă dramatică la Institutul de Teatru „Matei Millo” din Iaşi. A fost distins cu titlul de Artist Emerit (m.1975).
1904 – S-a născut, la Tulcea, Radu CODREANU (m.11.02.1987), biolog şi citolog român. Membru titular al Academiei Române din anul 1974. A fost profesor universitar la Cluj şi Bucureşti. A primit titlul de Profesor Emerit (1964). A contribuit la reorganizarea Staţiunii de Cercetări Biologice de la Sinaia. A publicat peste 200 de lucrări din domeniul zoologiei nevertebratelor, apoi al biologiei generale teoretice şi al istoriei biologiei.
1908 – S-a născut, în Roxie, Mississippi, Richard WRIGHT (m.28.11.1960, la Paris), unul dintre primii scriitori afro-americani renumiţi. Stabilit la Paris în 1945. A abordat romanul psihologic modern (Intrusul, 1953; Visul cel mai lung, 1958; Azi e zi de leafă, 1963).
1908 – S-a născut, la Grand Forks, Canada, Edward DMYTRYK, regizor şi producător american de film de origine canadiană (m.1.VII.1999, Encino, Los Angeles, SUA).
1911 – S-a născut, la Craiova, Gabriel Georgescu, poet, publicist şi traducător român (din poezia franceză, rusă şi maghiară) şi profesor; lui Gabriel Georgescu i-au apărut doar două volume din creaţia sa originală, „Poemul fără flăcări”, în două ediţii (una din 1934 apărută la Bucureşti şi alta la Editura pentru literatură, în 1969) şi „Versuri” (Ed. „Decalog”, Satu Mare, 1996), care reia poemele din primul volum (d. 19.06.973, Satu Mare).
1912 – S-a născut, la Dej, Raoul Șorban, pictor, critic şi istoric de artă, declarat „Cetățean de onoare al statului Israel” și „Drept între popoare”, înalt titlu acordat de Israel celor care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au salvat de la moarte evrei (Invazie de stafii) (d. 19.07.2006, la Cluj Napoca).
1913 – S-a născut biochimistul american Stanford Moore; cercetări în domeniul enzimologiei; a studiat, cu ajutorul cromatografiei cu schimb de ioni, structura moleculară a proteinelor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1972, împreună cu conaţionalii săi Christian B. Anfinsen şi William H. Stein (m. 23.08.1982).
1920 – S-a născut, la Şipote, jud. Iaşi, Aurel RĂILEANU (m.1993), fizician român. Cadru didactic, timp de aproape patru decenii, la Facultatea de Electromecanică a Institutului Politehnic „Gh. Asachi” (1945-1982). În 1953 a editat Tehnologia montării în construcţiile de maşini. S-a ocupat de organizarea, dezvoltarea şi dotarea Laboratorului de măsurători tehnice.
1927 – S-a născut, în comuna Pogoanele, jud. Buzău, artista decoratoare Mimi (Maria) Podeanu (m. 22.06.1975, la București).
1930 – S-a născut compozitorul american Jerry (Jordan) Ragovoy; a compus, printre altele, hituri pentru Janis Joplin şi Rolling Stones (m. 2011).
1930 – S-a născut, la Timișoara, graficiana Xenia Eraclide-Vreme (m. 2007).
1932 – S-a născut, în Caracal, jud. Romanați, azi județul Olt, Teodor Catană, pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
1934 – S-a născut baritonul rus Eduard Khil, supranumit „Mr. Trololo” (m. 2012).
1934 – S-a născut pictorul canadian Claude Theberge. Acesta a fost cunoscut în primul rând pentru pictura sa, dar, de asemenea, a realizat vitralii si sculpturi pentru multe locuri publice. Claude Théberge este cel mai bine cunoscut pentru „umbrelă”. În multe dintre picturile sale, vom vedea oameni cu umbrele sau chiar animale. Umbrelele si eşarfele sunt adesea prezente. El a creat, de asemenea, lucrari de arta pentru complexul Parlamentului European şi Teatrul du Capitole în oraşul Quebec . Tablourile sale pot fi găsite în colecţii prestigioase: Aerospace, Franţa, L’Oréal / Lancôme, Muzeul de Arta Contemporana de la Montreal, Royal British Museum Columbia, World Trade Centre din Toronto, First Canadian Bank, Esso, Canada şi multe altele. De asemenea, el a servit ca designer grafic la UNESCO în Paris.
1940 – S-a născut, în Ploiești, județul Prahova, Lucia Maftei Teodorescu, ceramistă şi graficiană
1948 – S-a născut, la Boholț, fostul județ Făgăraș, ÎPS Serafim Joantă (născut Romul Joantă), mitropolitul ortodox al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, arhiepiscop ortodox al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului (din 1994).
1952 – S-a născut, în municipiul Suceava, Gheorghe Rasovszky, pictor, scenograf, artist plastic, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
1956 – S-a născut Blackie Lawless, vocalis, compozitor și basist american (W.A.S.P.).
1962 – S-a născut, în Vatra Dornei, jud. Suceava, Radu Cașuba, fost fotbalist, atacant.
1962 – S-a născut Shinya Yamanaka, medic și cercetător japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2012, împreună cu John B. Gurdon, pentru „descoperirea faptului că celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente”.
1964 – S-a născut basul german Rene Pape.
1969 – S-a născut în județul Maramureș, Remus Șpan, fost director general adjunct al Direcției Generale Anticorupție.
1970 – S-a născut Daisy Dee, cântăreață și actriță americană.
1975 – S-a născut, în București, Cristea Cezar, muzician, „1-q Sapro” Morometzii.
1975 – S-a născut, în Tulcea, Bogdan Pelmuș, sculptor, pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
1975 – S-a născut Daniel Șandru, politolog și editorialist, profesor universitar doctor la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei” din Iași.
197.. – S-a născut, la Frasin, SV, Monica Drelciuc, interpretă de muzică populară din Suceava.
1980 – S-a născut, la București, Cristian C. Francu, C.E.O la Klever Travel.
1980 – S-a născut, la Focșani, județul Vrancea, Mirela Țugurlan, gimnastă română, laureată cu bronz olimpic la Atlanta 1996 și cu medalia de aur pe echipe la Campionatele Mondiale de la Lausanne, 1997.
1981 – S-a născut cântăreaţa şi actriţa americană Béyonce (Giselle) Knowles; a fost prima artistă care a avut şi un single şi un album în acelaşi timp pe prima poziţie în istoria Billboard, doar Men At Work, Beatles, Simon and Garfunkel şi Rod Stewart reuşind această performanţă. La ediţia din 2004 a Grammy-urilor a câştigat un număr record de 5 premii.
1981 – S-a născut, la Tg. Jiu, Claudia Dascălu, interpretă de muzică populară și de petrecere din Gorj 1982 – S-a născut la Dallas, Texas, SUA, Haley Miller, actriță americană.

Decese…
1739 – A murit autorul dramatic englez George Lillo (n. 1693).
1907 – S-a stins din viaţă, la Bergen, Edvard GRIEG, compozitor, pianist şi dirijor norvegian. Întemeietorul şcolii muzicale naţionale norvegiene. A compus muzică de scenă Peer Gynt, un concert pentru pian, piese orchestrale, lucrări de cameră (n.15.06.1843).
1912 – A încetat din viaţă, la Paşcani, jud. Iaşi, Mihai Busuioc (Domnul Trandafir) (n.1847 în comuna Boiștea, județul Neamț), institutor român. În povestirea Domnul Trandafir, Mihail Sadoveanu l-a imortalizat pe învăţătorul său dintr-un semn de adâncă recunoştinţă, dar mai ales pentru a face din personajul său literar un simbol al adevăratului dascăl de oricând şi de oriunde. Astfel, M. Sadoveanu a reuşit să înfăţişeze cea mai frumoasă figură de învăţător din literatura română. Mormântul lui Mihai Busuioc se află în cimitirul din Paşcani, nu departe de acela al părinţilor scriitorului Mihail Sadoveanu.
1959 – A murit medicul Iuliu Haţieganu; a format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă; unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885).
1963 – A murit Robert Schuman (Jean-Baptiste Nicolas), om politic francez; prim-ministru (1947-1948) şi ministru în mai multe rânduri; declaraţia sa de la 9 mai 1950 (când era ministru de externe), privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO, a constituit punctul de plecare în construcţia europeană; considerat unul dintre „părinții Europei unite”; primul preşedinte (1958-1960) al Adunării Parlamentare Europene (Parlamentul European de astăzi) (n.29.06.1886). Notă: Din 1985 ţările Comunităţii Economice Europene (azi, Uniunea Europeană) au instituit „Ziua Uniunii Europene”, cunoscută și ca „Ziua Schuman” (marcată, anual, la 9 mai).
1965 – A murit Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez; a acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene); s-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1952 (n. 1875).
1968 – A murit, la Roma, regizorul Victor ILIU, unul dintre maeştrii filmului românesc (n.24.XI.1912).
1978 – A murit, la Drobeta-Turnu Severin, Ştefan Odobleja, medic, unul dintre fondatorii ciberneticii şi creator al unei ramuri a acestei ştiinţe, psihocibernetica (n.13.10.1902, Valea Izvorului, Mehedinți).
1979 – A murit la Iași, biologul român Viorica SIMIONESCU (m.04.09.1979). Timp de peste patru decenii a fost profesor la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie de la Universitatea din Iaşi. A publicat peste 70 de lucrări ştiinţifice privind probleme de zoologie.
1989 – A murit Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane polițiste, „părintele” celebrului comisar Maigret (n. 1903).
1992 – S-a stins din viaţă, la Neptun, jud. Constanţa, Dan DEŞLIU, poet român. Evoluând de la discursivitate şi tezism la interiorizare (Visul şi veghea), poezia sfârşeşte printr-o sfidare a dictaturii „omnipotentului Babuin” (Un glonţ pierdut). A mai publicat literatură pentru copii, romane şi literatură pe teme sportive (n. 31.08.1927).
1996 – A murit Anda Boldur, traducătoare şi scenaristă (n. 1924).
2002 – A murit, la București, actorul Cornel Vulpe (n. 19.05.1930, la Bălcăuți, județul Hotin).
2003 – A murit Lola BOBESCU (Lola Violeta Ana-Maria Bobesco), violonistă şi profesoară originară din România şi stabilită în Belgia (n.9.VIII.1920)
2003 – A decedat actorul și violonistul maghiar Tibor VARGA ( n. 4 Iulie, 1921 in Györ).
2006 – A murit, în urma unui accident subacvatic, Steve Irwin (supranumit şi „The Crocodile Hunter” – Vânătorul de crocodili), cunoscut naturalist şi realizator australian de documentare de televiziune, difuzate în special de canalul „Discovery” (n. 22.02.1962).
2008 – A murit Gaby MICHĂILESCU, impresar de teatru (printre alţii al lui Iancu Brezeanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Maria Tănase, Radu Beligan, Amza Pellea), cronicar dramatic şi memorialist (autor al unor cărţi privind lumea teatrului interbelic românesc) (n.14.XII.1910).
2008 – A murit Marius MIRCU(pseudonimul lui Israel Marcus), până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frate cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (n.9.VI.1909).
2014 – A murit, în Manhattan, unul din cele cinci diviziuni ale orașului New York, Joan Rivers (numele real: Joan Alexandra Rosenberg), actriţă, scenaristă, scriitoare, artistă de stand up comedy, producătoare şi gazdă a unor emisiuni TV de succes (n. 08.06.1933 în Brooklyn, cartier din New York City).

Calendar Creștin-Ortodox…

Sf. Mc. Vavila, Episcopul Antiohiei și Sf. Prooroc Moise. Sf. Mc. Petroniu.

Facebook Comments
- Advertisement -corhaz3 - 4 septembrie - CALENDARUL ZILEI...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -corhaz2 - 4 septembrie - CALENDARUL ZILEI...

Latest News

28 octombrie – CALENDARUL ZILEI…

 312 - Acum 1708 ani, a avut loc Bătălia de la Podul Milvius (Podul Șoimului) (azi Ponte Milvio, lângă...

27 octombrie – CALENDARUL ZILEI…

312 - Împăratul Constantin cel Mare a avut celebra viziune a Crucii.Atribuindu-i lui Dumnezeu victoria militară, Constantin „a poruncit degrabă” ca statuii care îl...

26 octombrie – CALENDARUL ZILEI…

113 d. Hr. - anul inaugurării Columnei lui Traian. După cum precizează inscripţia de la baza monumentului, în anul 113 d. Hr. a avut...

25 octombrie – CALENDARUL ZILEI…

1147 - O armată a cruciaților sub conducerea lui Conrad al III-lea al Germaniei a fost învinsă în bătălia de la Dorylaeum de către...

24 octombrie – CALENDARUL ZILEI…

1260 - Sfințirea catedralei din Chartres în prezența regelui Ludovic al IX-lea. 1648 - Cu 372 de ani în urmă avea loc semnarea „Păcii de...
- Advertisement -corhaz1 - 4 septembrie - CALENDARUL ZILEI...

More Articles Like This

- Advertisement -corhaz3 - 4 septembrie - CALENDARUL ZILEI...
Facebook Comments