„Ziua Profesiilor Liberale din România”; Uniunea Profesiilor Liberale din România a decis să marcheze această zi începând cu anul 2008, după ce, în anul 2006, Comitetul Economic şi Social European a lansat “Ziua europeană a profesiilor liberale”.
– „Ziua Mondială a Limbii Romani”, adoptată la 7 noiembrie 2015 de Adunarea Generală a UNESCO, la iniţiativa Croaţiei
– „Ziua focurilor de artificii” în Marea Britanie; una dintre cele mai populare sărbători britanice (marchează eşuarea unui complot din 1605 vizând incendierea Parlamentului, atribuit unui grup de catolici).

Evenimente…
1556 – Bayram Khan iese învingător din cea de-a doua bătălie de la Panipat și restabilește puterea mogulilor în India.
1605 – „Complotul prafului de pușcă”. Era vizată clădirea Parlamentului britanic, în care se desfășura o sesiune specială la care participau regele Iacob I, membrii guvernului și ai Parlamentului.
1720 – Tratatul de pace de la Constantinopol („Pace Veșnică”) între Rusia și Imperiul Otoman; confirmarea tratatului încheiat la Adrianopol la 13 iunie 1713.                      1784: Ţăranii răsculaţi aflaţi sub conducerea lui Horea şi Cloşca ocupă Câmpenii, apoi Abrudul şi întreg Zarandul.
1838 – Federația Statelor Unite ale Americii Centrale a început să se dezintegreze după ce Hondurasul a decis să părăsească organizația, declarând-uși independența.
1853 – Prima bătălie navală a Rusiei între nava rusească „Vladimir” și nava turcească „Pervaz-Bahri”. Nava turcească este scoasă din luptă.
1860 – A fost inaugurată Grădina Botanică din Bucureşti; înfiinţată ca instituţie în acelaşi an, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, la iniţiativa doctorului Carol Davila, în urma unui decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza; amenajarea acestui spaţiu, ca bază didactică şi de cercetare, a fost realizată sub conducerea botanistului Ulrich Hoffmann, ca prim director al acestei instituţii; în anul 1874, Grădina Botanică a trecut în componenţa Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe şi avându-l la conducere pe remarcabilul Prof. Dr. Dimitrie Brândză; în anul 1994, odată cu prima Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice Botanice, Grădina Botanică bucureşteană primeşte numele Prof. Dr. Dimitrie Brândză.
1880 – Acum 139 de ani Sergiu Voinescu, reprezentant diplomatic cu misiune specială, era primit în audienţă de secretarul de stat american, William E. Ewarts, pentru a notifica proclamarea Independenţei de Stat a României (5/17 noiembrie).
1889 – În urmă cu 130 de ani avea loc deschiderea oficială a cursurilor Şcolii Superioare de Război (actuala Academie de Înalte Studii Militare), prima instituţie de învăţământ superior din istoria Armatei române, înfiinţată la 8/20 august acelaşi an printr-un decret al regelui Carol I.                                                                                                                  1889: In România se formează un guvern conservator în frunte cu Gheorghe Manu.
1895 – George B. Selden a obtinut primul patent pentru un automobil din SUA.
1905 – La Lugoj, avea loc, acum 114 ani, o mare întrunire populară la care au participat peste 20.000 de români din 32 de localităţi din Banat şi Transilvania, care cereau recunoaşterea naţionalităţii române şi promovarea limbii şi culturii româneşti. Întrunirea a marcat un moment important în lupta naţională a românilor din Austro-Ungaria.
1914 – Marea Britanie a anexat Ciprul și impreună cu Franța au declarat război Imperiului Otoman.
5/18, 1918 – Declaraţia de independenţă a Transilvaniei este citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida-Voevod (adoptată, la 29.IX/12.X.1918, la Oradea, de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, Declaraţia, intitulată „Către popoarele lumii”, afirma, în faţa opiniei publice mondiale, dorinţa Transilvaniei de a se uni cu România).
1930 – Sinclair Lewis este câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură. Motivatia Juriului Nobel: „Pentru forta si plasticitatea artei lui descriptive, precum si pentru darul de a crea cu ascutime si umor personaje reprezentând tipologii noi.”Harry Sinclair Lewis (n. 7 februarie , 1885, în Sauk Centre, Minnesota – d. 10 ianuarie, 1951, Roma, Italia) a fost prozator american. A fost primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1930. Opera sa, cronică satirică a vieţii provinciale americane, se înscrie, prin precizia şi obiectivitatea cvasidocumentară a descrierii mediilor şi măiestria portretizării, reductibile la tipul individului mediocru, apăsat de grotescul şi banalitatea vieţii cotidiene, în descendenţa realismului dickensian.
1933 – Cu 86 de ani în urmă, între 5 şi 11 noiembrie, la Salonic, s-a desfăşurat a patra Conferinţă balcanică, în cadrul căreia a fost adoptat, în unanimitate, proiectul Pactului balcanic. La 9 februarie 1934, miniștrii Afacerilor Străine ai României – Nicolae Titulescu, Turciei – Tewfik Rustu-Aras, Iugoslaviei – B. Jetvic și Greciei – Demetrios Maximos, „ferm deciși a asigura respectul angajamentelor contractuale deja existente și menținerea ordinii teritoriale actualmente stabilită în Balcani”, semnau, la Ankara, Pactul Înțelegerii Balcanice. Statele semnatare își garantau, astfel, mutual securitatea tuturor frontierelor lor balcanice și își luau obligația de a nu întreprinde nicio acțiune politică față de alt stat balcanic nesemnatar al Pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalți semnatari și de a nu lua nicio obligație față de oricare alt stat balcanic fără cunoștința prealabilă a celorlalte părți. Crearea Înțelegerii Balcanice a reprezentat un pas important pe calea colaborării între popoarele balcanice, a întăririi securității regionale. România a ratificat Pactul Balcanic la 16 iunie 1934.
1935 – Compania Parker Brothers a lansat jocul Monopoly.
1940 – Democratul Franklin D. Roosevelt este ales în funcţia de preşedinte pentru o a treia legislatură, fapt unic în istoria Statelor Unite.
1941 – Se împlinesc 78 de ani de când, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ion Croitoru, se înfiinţa Corul Radio, prima formaţie corală a radioului public.
1943 – Acum 76 de ani a fost creată Agenţia de presă iugoslavă „Taniug”. În prezent „Taniug” este numele unei agenţii de presă din R. Sârbă (după destrămarea R. S. F. Iugoslavia).
1968 – Richard Nixon, liderul Partidului Republican, a fost ales preşedinte al SUA. A pus capăt războiului din Vietnam (1973) şi a reuşit să angajeze negocieri între Israel şi Egipt. În 1974 a fost silit să demisioneze, fiind implicat în afacerea Watergate (1969–1974).
1968 – Shirley Chisholm a fost prima femeie de culoare aleasă în Congresul american.
1970 – Cu 49 de ani în urmă, la Vatican, a fost introdus serviciul divin în limba naţională a fiecărei comunităţi romano-catolice.
1991 – Trei mari confederatii sindicale – Alfa, CNSLR și Frația – au format Consiliul Național Consultativ al Sindicatelor din Romania, ca reactie impotriva divizarii miscarii sindicale care inregistra 140 de federatii si 14 confederații.
1992 – După 47 de ani, s-a redeschis Ambasada Vaticanului la Bucureşti (Nunţiatura Apostolică). Relaţiile diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun au fost stabilite în 1920; au fost întrerupte în anul 1950, după instalarea regimului comunist, şi au fost reluate la 15.V.1990, după Decembrie 1989.
1993 – Prin Decretul 192, acum 24 de ani, se înfiinţa Misiunea Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, condusă de un reprezentant permanent cu rang de ambasador, în vigoare din 17 noiembrie 1993.
1994 – Pugilistul George Foreman în vârstă de 45 de ani, a devenit cel mai în vârstă campion la categoria grea a WBA (World Boxing Association), dupa ce l-a batut pe Michael Moorer.
1994 – Fostul presedinte american Ronald Reagen a informat, printr-o scrisoare publică, că suferă de boala Alzheimer.
1997 – Au fost redeschise dosarele privind revolutia din decembrie 1989. Toate solutiile care au fost date de procurori in dosarele revolutiei au fost verificate. Ulterior, procurorii militari au inceput urmarirea penala impotriva lui Victor Athanasie Stanculescu, Mihai Chitac, Stefan Guse si a altor ofiteri implicati in reprimarea sangeroasa a revolutionarilor timisoreni.
2003 – A fost publicat Raportul de ţară al Comisiei Europene, în care se afirma că România îndeplineşte criteriul politic pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Nașteri…
1494 – S-a născut, la Nurenberg, Hans SACHS, , maestru cântăreţ, compozitor, dramaturg şi poet german din epoca de tranziţie spre Renaştere, reprezentantul „maeştrilor cântăreţi” – a scris 6000 de lucrări (d. 1576).
1549 – S-a născut Philippe de Mornay, scriitor francez.
1667 – S-a născut Christoph Ludwig Agricola, pictor german.
1836 – S-a născut Constantin Esarcu, naturalist, medic şi diplomat; s-a dedicat operelor culturale de interes naţional: a fondat Societatea Filarmonică şi a iniţiat subscripţia publică pentru construirea „Ateneului Român” din Bucureşti (1865); membru corespondent al Academiei Române din 1884 (m. 1898).
1837 – S-a născut Arnold Janssen, preot misionar (d. 1909).
1839 – S-a născut Mihail (Gheorghiad) Obedenaru, medic (studii antropologice cu caracter de pionierat), publicist şi diplomat (intensă activitate diplomatică între anii 1877 şi 1885: secretar de legaţie la Roma şi Constantinopol, ministru plenipotenţiar la Atena); membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1885, la Atena).
1854 – S-a născut chimistul francez Paul Sabatier; importante contribuţii la studiul catalizei eterogene; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1912; membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (m. 1941).
1854 – S-a născut, la Grozești (astăzi comuna Oituz), județul Bacău, Emanoil Riegler, medic, farmacolog și profesor universitar român la Facultatea de Medicină din Iași și membru corespondent al Academiei Române din 1904 (d. 30.08.1929, la Iași).
1876 – S-a născut Raymond Duchamp-Villon, sculptor francez (d. 1918).
1880 – S-a născut, la Pașcani, scriitorul Mihail Sadoveanu; membru titular al Academiei Române din 1921 (m. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț).
1887 – S-a născut Paul Wittgenstein, pianist austriac; în timpul Primului Război Mondial şi-a pierdut braţul drept, dar a continuat să cânte numai cu o mână, devenind un virtuoz al pianului, pentru care au scris concerte speciale pentru mâna stângă Serghei Prokofiev, Maurice Ravel şi Richard Strauss (d.03.03.1961).
1888 – S-a născut Mihail Bârcă, dirijor şi compozitor, prozator şi profesor (m. 1973).
1889 – S-a născut în Ceptura, Prahova, Octavian Georgescu, general de brigadă român, care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial (d. 20 mai 1943, la București).              1895 – S-a născut sculptorul Vasile Blendea (m. 1988).
1895 – S-a născut pianistul german Walter Gieseking (m. 1956).
1895 – S-a născut Charles MacArthur, scriitor american (d. 21 aprilie 1956, New York).
1906 – S-a născut, în Red Oak, Iowa, Fred Lawrence Whipple, astronom american (d.30 august 2004).
1909 – S-a născut Octav Şuluţiu, prozator, traducător şi critic literar (m. 1949).
1911 – S-a născut Alfred Manessier, pictor francez (d. 01.08.1993).
1911 – S-a născut Elena Vianu, critic şi istoric literar, eseist; soţia lui Tudor Vianu (m. 04.11.1965).
1911 – S-a născut Roy Rogers (numele la naştere: Leonard Franklin Slye), cântăreţ de muzică country şi actor american; supranumit „regele cowboy-lor” (m. 1998).
1913 – S-a născut actriţa britanică de teatru şi film Vivien Leigh (numele adevărat: Vivian Mary Hartley); soţia actorului Laurence Oliver, cu care a format unul dintre cele mai celebre cupluri din lumea cinematografică anglo-americană a anilor ‘30-‘40 ai secolului XX(“Pe aripile vântului”, “Podul Vaterloo”, “Lady Hamilton”, “Cesar si Cleopatra”, “Anna Karenina”, “Un tramvai numit “Dorinta” si a.) (m. 08.07.1967).
1917 – S-a născut Jacqueline Auriol, aviatoare franceză, prima femeie pilot de incercari (d. 11.02.2000).
1919 – S-a născut, la Paris, Félix Gaillard, politician francez, fost între 1957 – 1958 prim-ministru Franței (d. 10.07.1970).
1921 – S-a născut pianistul francez de origine maghiară György (Georges) Cziffra (m. 1994).
1923 – S-a născut jurnalistul, editorul și publicistul german, Rudolf Augstein, fondatorul revistei săptămânale „Der Spiegel” (m. 2002).
1931 – S-a născut, în Clarksdale, Mississippi, muzicianul american Ike Turner, pe numele adevarat Izear Turner, fostul soţ al cântăreţei Tina Turner (m. 12.12.2007, în San Marcos, California).
1933 – S-a născut la Rm. Vâlcea, Ilie Purcaru, publicist şi poet (m. 11.10.2008).
1934 – S-a născut Gabriel Bratu, grafician, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi vicepreşedinte al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România.
1935 – S-a născut la Brad, jud. Hunedoara, Radu Selejan, poet şi prozator, reporter (la ziarul „Tribuna” din Sibiu, din 1978) (m. 07.06.2000 la Sibiu).
1936 – S-a născut Uwe Seller, fost jucător de fotbal și oficial german. A jucat pentru Hamburger SV și a avut și 72 de apariții internaționale pentru Germania de Vest.
1937 – S-a născut, în los Angeles, Harris Yulin, actor american.
1937 – S-a născut la Dej, compozitorul Mihai Moldovan; a lucrat, ca redactor, la Radiodifuziunea Română, la Casa de Discuri „Electrecord” şi la revista „Muzica”(m. 11.11.1981).
1938 – S-a născut Joe Dassin (Joseph Ira Dassin), cântăreţ francez (m. 1980).
1939 – S-a născut Nicolae Cristache, prozator, scenarist și jurnalist.
1939 – S-a născut Teodor Dima, filosof şi logician, membru corespondent al Academiei Române din 2011.
1940 – S-a născut Giulio Paolini, artist plastic italian.
1941 – S-a născut Art Garfunkel, muzician american, cântăreţ, poet și actor american, cunoscut mai ales ca membru al trupei de muzică folk, “Simon & Garfunkel”.
1941 – S-a născut Elke Sommer, actriță germană.
1941 – S-a născut Ion Pîrcălab, fost jucător de fotbal și antrenor.
1942 – S-a născut matematicianul Ioan TOMESCU, specialist in teoria grafurilor şi combinatorică; membru corespondent al Academiei Române din 2000.
1943 – S-a născut actorul şi dramaturgul american Sam Shepard.
1943 – S-a născut la Brezoi, jud. Vâlcea, pictoriţa Angela Tomaselli.
1946 – S-a născut Gram Parsons, muzician american, component al Cecil Ingram Conner.
1946 – S-a născut Narcis Coman, fotbalist retras din activitate, primul portar desemnat ca cel mai bun fotbalist român al anului 1978.
1947 – S-a născut Peter Noone, muzician si actor britanic, membru in trupa Herman’s Hermits.
1948 – S-a născut William D. Phillips, fizician american, Premiul Nobel pentru Fizica in 1997, alături de Steven Chu şi Claude Cohen-Tannoudji, pentru dezvoltarea metodelor de răcire și captare a atomilor cu ajutorul laserilor.
1949 – S-a născut Angela Nache-Mamier, poetă și scriitoare română, stabilită în Franţa din 1987; membră stagiară a Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2012 și membră a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec.
1952 – S-a născut, la Kiev, Ucraina, Oleg Blohin (Oleh Volodimirovici Blohin), fost jucător de fotbal ucrainean. A primit Balonul de Aur în 1975, fiind primul jucător ucrainean care a câștigat acest trofeu.
1952 – S-a născut Vandana Shiva, fiziciană și filozof indian.                                        1954 – S-a născut instrumentistul Nelu Dumitrescu, fondatorul şi toboşarul formaţiei „Iris”.  1955 – S-a născut în localitatea Popeşti, judeţul Vrancea, Fănică Cârnu, general cu 4 stele, fost Șef al Statului Major al Fortelor Aeriene (SMFA) și trecut in rezervă în urma unui decret al președintelui Traian Băsescu din 28.11.2013.
1958 – S-a născut Robert Patrick, actor american.
1959 – S-a născut Bryan Adams, cântăreţ rock şi compozitor şi actor canadian.
1963 – S-a născut Jean-Pierre Papin, fost jucător francez de fotbal care a câștigat Balonul de Aur în 1991. Papin a obținut cele mai mari succese pe vremea când juca pentru Olympique Marseille, între 1986 și 1992.
1963 – S-a născut Tatum O’Neal, actriță americană.
1968 – S-a născut, la Călinești, Argeș, Ion Vlădoiu, fost fotbalist român, actualmente antrenor. Este cunoscut mai bine ca Jean Vlădoiu.
1968 – S-a născut la București, interpreta de muzică ușoară (pop) NICOLA (Nicoleta Alexandru).
1971 – S-a născut Luminița Gogirlea, atletă română.
1977 – S-a născut Mihai Covaliu, scrimer și antrenor român de scrimă.
1987 – S-a născut Kevin Jonas, actor și muzician britanic (Jonas Brothers).

Decese…
1370 – A murit Regele Cazimir al III-lea al Poloniei (n. 1310).
1714 – A murit Bernardino Ramazzini, medic italian, considerat fondatorul medicinei muncii; în anul 1700 a scris prima carte importantă despre bolile profesionale şi industria igienică (n. 1633).
1828 – A murit Maria Feodorovna, a doua soție a Țarului Pavel I al Rusiei (n. 1759).
1879 – A murit James Clerk Maxwell, fizician britanic de origine scoţiană; contribuţii la teoria cinetico-moleculară a gazelor şi în electromagnetism. Este cunoscut mai ales pentru lucrarea „Electricitatea şi magnetismul” ce conţine legile de bază ale electromagnetismului şi prevede existenţa unor fenomene precum undele radio (n.13.11.1831).
1887 – S-a stins din viaţă, la Reval, Wilhelm von KOTZEBUE, scriitor şi diplomat german; în 1840 a venit prima oară în Moldova, unde fratele său, Karl, era consul al Rusiei la Iaşi; s-a căsătorit cu românca Aspazia Cantacuzino şi s-a stabilit lângă Roman; a scris şi proză inspirată de realităţile româneşti; membru de onoare străin al Academiei Române (1884) (n.19.III.1813).
1914 – A murit biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (n. 1834).
1918 – A murit Victor Anestin, romancier şi publicist; prima carte publicată de Anestin (1899), „În anul 4000 sau O călătorie la Venus”, este primul roman ştiinţifico-fantastic cunoscut din literatura română (n. 1875).
1921 – A murit tenorul Ioan Băjenaru (n. 1863).
1930 – A murit Christiaan Eijkman, medic danez care a descoperit cauzele îmbolnăvirii de beri-beri care l-a condus la descoperirea vitaminelor. Pentru această descoperire i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină pe anul 1929 (n. 11.08.1858).
1937 – A murit Orest TAFRALI, istoric şi prozator; specialist în istorie veche, arheologie şi bizantinologie; membru corespondent al Academiei Române (n.14.XI.1876).
1938 – A murit Georges Urbain, chimist francez şi profesor la Sorbona; studii de chimie termodinamică; în 1907 a descoperit, independent de Auer von Welsbach, luteţiul şi yterbiul (n. 1872).
1951 – A murit, în Costeștii din Vale, județul Dâmbovița, scriitorul Ion (Iancu) Constantin Vissarion, un aprig susţinător al lumii satului, „scriitor-ţăran”, cum s-a autocaracterizat. Participant la răscoala din 1907, a evocat cu dramatism înăbuşirea sângeroasă a mişcărilor ţărăneşti în romanul Răsculatii (1910) şi în drama socială Lupii (1914) (n. 02.02.1879 în Costeștii din Vale, județul Dâmbovița).
1952 – A murit astronomul Nicolae COCULESCU, fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti (1908); lucrări de mecanică cerească (născut la Craiova, la 31 iulie 1866).
1954 – S-a născut instrumentistul Nelu Dumitrescu, toboşarul formaţiei „Iris.
1955 – A încetat din viaţă, la Dax, Maurice UTRILLO, pictor francez.
1956 – A murit actriţa Maria Filotti (n. 09.10.1883).
1959 – S-a născut, în Kingston, Ontario, Bryan Adams, unul dintre cei mai faimoși cântăreți și compozitori canadieni, iar printre marile lui pasiuni se numără fotografia, realizând în acest sens câteva expoziții.
1963 – A murit poetul spaniol Luis Cernuda (n. 1902).
1978 – A murit N. Crevedia (pseudonimul lui Nicolae Ion Cârstea), poet, prozator şi publicist (n. 1902).
1978 – A murit, la Bucureşti, eseistul şi prozatorul Ioan D. Gherea (n.1895, la Ploiești).
1979 – A murit, la Bucureşti, Matei Alexandrescu, poet, prozator şi cronicar literar (n. 30.04.1906, Târgovişte).
1979 – A murit Lucia Bălăcescu Demetriade, pictor, grafician şi cronicar plastic român. A ilustrat volume de poezii de Ion Minulescu şi Tudor Arghezi (n.22.01.1895).
1982- A murit regizorul şi actorul de film francez Jacques Tati (născut Jacques Tatischeff) (n. 1908).
1984 – A murit Ştefan Bârsănescu, pedagog și eseist român, reprezentant de seamă al pedagogiei româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963; a fost cel mai remarcabil istoric al educaţiei şi pedagogiei, prin lucrarea din 1941, „Istoria pedagogiei româneşti”, oferind prima sinteză a istoriei pedagogiei româneşti (n. 1885).
1988 – A murit lingvistul Dimitrie Macrea; preocupări în variate domenii ale lingvisticii; a condus lucrările de elaborare a „Dicţionarului limbii române” (1958) şi a „Dicţionarului enciclopedic român” (4 volume, 1962-1964); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1907).
1989 – A murit, în New York, pianistul american de origine rusă Vladimir Horowitz (n. 01.10.1903, Kiev, Ucraina).
1991 – A murit britanicul Robert Maxwell, magnat al presei internaţionale; a creat un imperiu cu două mari companii publice „Maxwell Communication Corporation” şi „Mirror Group Newspaper” şi 400 de firme private (n. 1923, în Cehia).
1995 – A murit numismatul şi arheologul Bucur Mitrea (n. 1909).
1997 – A murit Sir Isaiah BERLIN, istoric şi scriitor britanic, cunoscut pentru lucrările sale de filosofie politică (n.6.VI.1909, în Lituania, într-o familie de evrei).
1998 – A murit Olimpia Arghir, regizoare de teatru („Femeia mării” de Ibsen, „Cum vă place” de Shakespeare, „Meşterul Manole” de Blaga, „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian).
1999 – A murit scriitorul, criticul literar şi ziaristul Radu G. Ţeposu, figură proeminentă a grupării clujene „Echinox” (n. 19.04.1954).
1999 – A incetat din viaţă la Iaşi, Gheorghe PENDEFUNDA, medic.Membru al Academiei de Ştiinţe medicale din România.A condus Clinica Neurologică de la Spitalul Socola din Iaşi (1954-1972), apoi Clinica de neurologie de la noul Spital de neurologie şi neurochirurgie.
2005 – A murit scriitorul englez John Fowles (n. 1926).
2007 – A încetat din viaţă, la Iaşi, Ion PAVALACHE, dirijor şi maestru de cor român. A fost secretar muzical la Filarmonica ieşeană şi la Opera Română din Bucureşti. Din 1958 a lucrat ca dirijor al corului Operei Iaşi (1968-1975) şi al corului „G.Musicescu” al Filarmonicii “Moldova”. A fondat si condos corul “Camerata” din Iași (n. 24 iunie 1927 la Chișinău).
2009 – A murit pictorul român Nicolae Spirescu (n. 1921).
2010 – A murit, la București, Adrian Păunescu, poet, jurnalist şi om politic; a iniţiat şi a condus, în perioada când a fost redactor-şef al revistei „Flacăra” (1973 – 1985), „Cenaclul Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care a susţinut, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1615 manifestări de muzică, poezie şi dialog; membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (n. 20.07.1943, la Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica Moldova).
2010 – A încetat din viaţă actriţa americană Jill Clayburgh (n. 1944).
2012 – A murit compozitorul american Elliott Carter (n. 1908).
2012 – A murit Leonardo Favio (numele real – Fuad Jorge Jury), regizor de film, compozitor şi interpret argentinian (n. 1938)
2014 – A murit Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1996-2004) (n. 1930)

Calendar ortodox…

Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia. Sfântul Ierarh Grigorie.

Sursa: http://vechi.radioiasi.ro/…,http://www.calendarulzilei.rohttp://www.amosnews.ro/…http://actualmm.ro/… și http://radioconstanta.ro/…

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here