La 8 ianuarie 2004, Queen Mary 2, cea mai mare navă de pasageri construită vreodată, a fost botezată de regina Elizabeta a II-a cu numele bunicii sale.
– Grecia: „O zi sub papuc”; în fiecare an, în această zi, în satele greceşti Monoclisia şi Petra puterea este preluată în exclusivitate de femei; obiceiul a luat amploare în ultimii ani, extinzându-se şi în alte localităţi greceşti.

Evenimente…
1392: În urmă cu 628 ani, apărea prima mențiune documentară a funcției de “stolnic” și de “paharnic” în Țara Românească. În Moldova ele apar atestate la 18 noiembrie 1393.
1864 – Are loc deschiderea, după reorganizare, a Şcolii Preparandale din Iaşi, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanţii înscrişi în anul întîi se afla şi Ion Creangă.
1889: În urmă cu 131 ani, Herman Hollerith a patentat prima mașină de calculat.
1892 – Are loc, la Sibiu, Conferința extraordinară a Partidului Național Român, care decide elaborarea unui „Memorandum” către Împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările celor trei milioane de români din monarhia austro-ungară, precum şi o critică a politicii naţionale intolerante a guvernului ungar; preşedinte al PNR este ales dr. Ioan Raţiu (8/20 – 9/21 ianuarie).
1912: Se împlinesc 108 ani, de la crearea, în Uniunea Sud-Africană, a Congresului Naţional African (ANC), prima mare organizaţie politică a populaţiei băştinaşe din Africa.
1926: Se împlinesc 94 ani de la inaugurarea localului Şcolii Normale Tg-Jiu (Colegiul Național ,,Spiru Haret”.
1944: Procesul de la Verona, în care au fost judecați 18 membri ai Marelui Consiliu Fascist Italian (o parte dintre acestia au fost executați ulterior, la 12 ianuarie).
1958: Acum 62 de ani, americanul Bobby Fischer a câștigat primul lui campionat național de șah, la vârsta de 14 ani (Foto-momentul victoriei!).
1959: Charles de Gaulle a devenit primul președinte al celei de-a cincea Republici Franceze.
1960 – Pentru prima data din 1816, in Catedrala Notre-Dame din Paris are loc o nunta princiara, printesa Francoise de Bourbon-Parma se cununa cu printul Eduard von Lobkowitz.
1961 – Referendum la care poporul francez a răspuns printr-un „Da” masiv la problema privind autodeterminarea Algeriei.
1971 – Primul festival internațional al filmului de la Belgrad (FEST), sub deviza „Această minunată lume nouă”.
1990 – În urmă cu 30 de ani, la Tribunalul Municipiului București a fost reînscris oficial Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – PNŢCD (prima formaţiune politică înregistrată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989). Corneliu Coposu a devenit preşedinte al PNŢCD. La 22.XII.1989 Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi-a reluat activitatea legal. Tot atunci s-a fondat Partidul Creştin Naţional Ţărănesc (PCNŢ). La data de 28.XII.1989 cele două formaţiuni politice (PNŢ şi PCNŢ) au fuzionat, formând PNŢCD (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), continuatorul tradiţional al politicii Partidului Naţional Ţărănesc, partid istoric interzis de comunişti în 1947. În 22 decembrie 1989, PNŢ a lansat manifestul „Apel către ţară”, semnat, printre alţii, de Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Niculae Ionescu Galbeni. Ulterior, s-a adoptat o declaraţie programatică în care se preciza că instaurarea democraţiei, a unei economii libere şi a libertăţii religioase reprezentau principalele obiective ale partidului
1990 – Acum 30 ani a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, succesoare a agenţiilor naţionale „Rador” (1921) şi „Agerpres” (1949). Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”.
1992 – Stabilirea de relații diplomatice între România și Federația Rusă.

Nașteri…                                                                                                                1601: S-a născut Baltasar Gracián y Morales, scriitor spaniol (m. 1658).
1705: S-a născut arhitectul şi urbanistul francez Jacques François Blondel, personalitate a arhitecturii din perioada regilor Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea (m. 1774).
1735: S-a născut John Carroll, primul arhiepiscop catolic american (m. 1815).
1792: S-a născut Lowell Mason, compozitor american (n. 1872)
1823: S-a născut Alfred Russel Wallace, naturalist și biolog britanic (m. 1913).
1824: S-a născut Francisco Gonzalez Bocanegra, poet mexican (n. 1872)
1824: S-a născut Wilkie Collins, romancier britanic (m. 1889)
1830: S-a născut Hans von Bülow, dirijor, pianist, pedagog, compozitor şi critic muzical german (d. 12 februarie 1894).
1859, 8/13: S-a născut poetul grec Kostís Palamás (m. 1943).                                  1867: S-a născut Emily Greene Balch, scriitor și pacifist american, deținător al Premiului Nobel (m. 1961)
1870: S-a născut Miguel Primo de Rivera, dictator al Spaniei (m. 1930)
1873 – S-a născut Iuliu Maniu, jurist şi om politic, preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române din 1919; după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării; După un proces înscenat, acuzat de complot împotriva statului, Iuliu Maniu a fost condamnat la detenţie pe viaţă și întemnițat la Sighet unde, la 80 de ani, a murit în celula sa, iar corpul i-a fost aruncat într-o groapă comună, în fostul cimitir al săracilor (m.05.03.1953).
1881: S-a născut Henrik Shipstead, senator american din Minnesota (m. 1960)
1882: S-a născut David Brown Milne, pictor, tipograf și scriitor canadian (m. 1953)
1883: S-a născut Patrick J. Hurley, Ministru de Război american (m. 1963)
1885: S-a născut John Curtin, al patrusprezecelea prim ministru al Australiei (m. 1945)
1885: S-a născut A. J. Muste, activist al drepturilor civile și pacifist născut olandez (m. 1967)
1887 – S-a născut, în Geomal, comuna Stremț, jud. Alba, Ștefan Meteș, preot și istoric român, membru corespondent al Academiei Române (m.30 iunie 1977, Cluj-Napoca).
1888: S-a născut Matthew Moore, actor irlandez (m. 1960).
1891 – S-a născut, la Bucureşti, Cezar T. Stoika, poet, publicist şi traducător (m. 21 martie 1942, Nijne Amursk, Rusia).
1891: S-a născut Walther Bothe, fizician german, a studiat radiaţiile cosmice şi structura nucleară; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1954, împreună cu britanicul Max Born (m. 8 februarie 1957).
1891: S-a născut Bronislava Nijinska, coregraf rus (m. 1972)
1897: S-a născut Dennis Wheatley, autor britanic (m. 1977)
1902: S-a născut arhitectul şi profesorul Octav Doicescu, realizator al unor ansambluri arhitectonice de mare amploare (Casa Română de la Expoziţia internaţională de la New York, Complexul de pe malul lacului Snagov, Opera Română, Institutul Politehnic din Bucureşti ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1981) – 115 ani
1904: S-a născut chimistul Dumitru A. Isăcescu; lucrări originale în domeniul chimiei organice, al chimiei biologice şi a macromoleculelor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1977).
1904: S-a născut Karl Brandt, criminal de război nazist (m. 1948).
1908: S-a născut William Hartnell, actor britanic (m. 1975)
1909: S-a născut Willy Millowitsch, actor german (m. 1999)
1910 – S-a născut, la Sankt Petersburg, Rusia, celebra balerină Galina Sergeyevna Ulanova; impactul ei asupra baletului rusesc, dar şi al celui vest-european, a fost impresionant (m.21.03. 1998, la Moscova).
1912: S-a născut Jose Ferrer, actor puertorican (m. 1922)
1912 – S-a născut regizorul japonez de film Tadashi Imai (m. 22.11.1991, la Soka).
1915 – S-a născut la Risipiţi, azi Unirea, judeţul Dolj, Aurel Tița, poet și traducător (a tradus singur, sau în colaborare, din Anatole France, Mérimée, La Fontaine, Émile Zola, Lope de Vega, La Bruyère, Fedru, La Rochefoucauld, Baudelaire ş. a.); a scris şi piese de evocare istorică pentru copii, jucate în teatrele de păpuşi din ţară (m. 14.10.1994, la București).
1915 – S-a născut la Cugir, comitatul Hunedoara, istoricul literar Iosif PERVAIN, specializat în cultura românească a secolelor XVIII şi XIX (d. 16 mai 1982, la Cluj-Napoca).
1920 – S-a născut, în Londra, actorul britanic Douglas Wilmer, care l-a întruchipat pe detectivul Sherlock Holmes din serialul televizat cu același nume difuzat în anii ’60 (m. 31 martie 2016, în Ipswich, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord).
1921: S-a născut geofizicianul şi profesorul Radu Botezatu; cercetări în domeniul prospecţiunilor şi cercetărilor geofizice aplicate în geologie, urmate de elaborarea unor noi metode şi procedee de analiză şi interpretare fizică a anomaliilor câmpurilor potenţiale; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1988)
1922: S-a născut, la Constanța, compozitorul român Ştefan Mangoianu (d. 28 martie 1979, la București).
1923: S-a născut, la New York, Larry Storch, actor american.
1924: S-a născut, în Tottenham, Londra, Ron Moody, actor englez, câştigător al Premiului Globul de Aur în 1968 pentru rolul din musicalul „Oliver” (d. 11 iunie 2015, în Londra).
1926 – S-a născut, în Brooklyn, cartier din New York City, soprana americană Evelyn Lear (m. 1 iulie 2012, în Sandy Spring, Maryland).
1928 – S-a născut, la București, regizorul Manole Marcus („Zodia Fecioarei”, „Mitica Popescu”, „Marea sfidare”) (m.12.10.1994 la București).
1934 – S-a născut în Charleston, Carolina de Sud, Alexandra Ripley, scriitoare americană, cunoscută mai ales pentru romanul „Scarlett” (m. 10 ianuarie 2004 în Richmond, Virginia).
1934: S-a născut Jacques Anquetil, ciclist francez (m. 1987).
1934 – S-a născut, în Wigan, Anglia, Roy Kinnear, actor englez (m. 20.09.1988, în Madrid, Spania).
1935 – S-a născut cântăreţul de muzică rock american Elvis Presley, supranumit „regele rock-ului” (m.16.08.1977).
1936 – S-a născut, la Brno, Cehia, dirijorul ceh Zdenek Maćal.
1937 – S-a născut Shirley Bassey, cântăreață galeză de jazz.
1938 – S-a născut basul rus Evgheni Nesterenko.
1939 – S-a născut la Capul Codrului, jud. Suceava, sculptorul Silviu Catargiu (d. 17.01.2016, la Galați).
1942 – S-a născut matematicianul si fizicianul britanic Stephen William Hawking, matematician şi fizician englez, profesor la Universitatea Cambridge, unde este titularul catedrei de matematică, autor al cărţilor „Scurtă istorie a timpului” (A Brief History of Time – 1988) şi „Găurile negre şi copilăria universurilor” (Black Holes and Baby Universes – 1993); imobilizat într-un scaun cu rotile, din cauza unei boli degenerative, vorbeşte studenţilor prin intermediul computerului („Universul intr-o coaja de nuca”).
1942 – s-a născut Teodor Buză, scriitor.
1942: S-a născut Yvette Mimieux, actriță americană
1944 – S-a născut Terence Dean „Terry” Brooks, scriitor american de ficţiune fantastică; de-a lungul carierei sale, a scris 23 de cărţi considerate bestseller de publicaţia „New York Times”; are peste 21 milioane de cărţi vândute în lumea întreagă, fiind unul dintre scriitorii în viaţă cu cele mai mari vânzări de cărţi de literatură fantastică.
1944 – S-a născut la Câmpina, jud. Prahova, Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist, orchestrator și dirijor; a compus muzica din filmele „Dulcea saună a morţii”, „Terente – regele bălţilor”, „Cel mai iubit dintre pâmânteni”, „Crucea de Piatră – Ultimul bordel”, „Vulpe-Vănător”, „Cei care plătesc cu viaţa”, „Lacrima Cerului”, „Cenuşa păsării din vis”, „Nelu”, „Domnişoara Aurica” (d. 17 decembrie 2010, în București).
1946: S-a născut Robby Krieger, muzician american (The Doors).
1947 – S-a născut, la Brixton, Londra, David Bowie (născut David Robert Jones), inginer audio, cântăreț, compozitor, producător muzical, chitarist, saxofonist, pianist, actor de film şi pictor englez, câștigător a două premii Grammy (d. 10 ianuarie 2016).
1954 – S-a născut, în Puiești-Bârlad, jud. Vaslui, poetul Lucian Vasiliu („Mierla de la Casa Pogor”, „Dincolo de disperare”, „Iașii intre legenda si istorie”), membru al Uniunii Scriitorilor din România.
1959 – S-a născut, la Arad, Ovidiu Coriolan Pecican, scriitor, istoric și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj.
1966: S-a născut Andrew Wood, muzician american (m. 1990)
1967: S-a născut Michelle Forbes, actriță americană
1969: S-a născut R. Kelly, cântăreț american.
1973: S-a născut Mark Knight, creator de jocuri video englez, designer de sunet și cântăreț la vioară electrică.
1977: S-a născut Amber Benson, actriță americană
1979 – S-a născut, în comuna Călinești, județul Argeș, Adrian Mutu, fost fotbalist, supranumit „Briliantul” ce a jucat pe post de atacant sau extremă stânga. Este manager general la F.C. Dinamo București din 12 octombrie 2016.

Decese…
1107: A murit Regele Edgar I al Scoției, rege de Alba din 1097 până în 1107 (n. 1074).
1198: A murit, la Roma, Papa Celestin al III-lea ( născut la Roma în cca. 1106, cu numele de Giacinto Bobone). A fost ales papă al Romei pe 30 martie 1191 și a deținut această funcție până la moartea sa, pe 8 ianuarie 1198.
1324 – A murit Marco Polo, veneţian; a făcut o lungă călătorie (1271-1275) din Veneţia (străbătând Asia) până în China; relatările sale au constituit cea mai importantă sursă documentară medievală asupra Asiei (n.15.09.1254).
1337 – A murit pictorul si sculptorul Giotto di Bondone. Pictor florentin, sculptor si arhitect, Giotto a fost recunoscut ca primul geniu al artei italiene renascentiste (mozaic: „Navicella” – „Corabia Apostolilor”, fresce: „Sfantul Francisc dandu-si mantia saracului”, „Moartea seniorului din Celano” aflate la Bazilica San Francesco, Biserica Superioara si Assisi, „Fuga în Egipt”, „Jeluirea lui Cristos”, „Noli me tangere” aflate la Capela Scrovegni din Padova) (n. 1266 sau 1276).
1557: A murit Albert Belicosul, prinț de Bayreuth (n. 1522)
1570: A murit, la Paris, Philibert de l’Orme, arhitect francez (n.1510, în Lyon).
1642 – A murit Galileo Galilei, astronom, filosof, fizician italian, considerat „părintele” științei moderne în 1609. A construit o lunetă cu care a descoperit munţii de pe Lună, natura stelară a Căii Lactee, patru sateliţi ai lui Jupiter, petele solare (n.15.02.1564).
1713 – A murit, la Roma, Italia, Arcangelo Corelli, compozitor, violonist, pedagog si dirijor italian (n.17.02.1653 Fusignano Italia).
1775 – A murit, la Birmingham, Warwickshire, John Baskerville, tipograf englez (n. 28.01.1706, la Wolverley, Worcestershire, Anglia)
1794 – A murit Justus Möser, om politic german (n. 1720).
1815 – A murit (ucis în bătălie) Edward Pakenham, general britanic (n. 19.03.1778).
1825 – A murit, la New Haven, Eli Whitney, inventator american (n. 08.12.1765).
1854 – A murit William Carr Beresford, primul viconte Beresford, general și politician britanic (n. 1768)
1874 – A murit Charles-Étienne Brasseur de Bourbourg, scriitor, istoric şi arheolog francez (n. 1814).
1878: A murit Nikolai Alekseevich Nekrasov, poet rus (n. 1821)
1880 – A murit Joshua A. Norton, „Împăratul Norton I al Statelor Unite” (n. 1811)
1891 – A murit Fredrik Pacius, compozitor finlandez de origine germană, considerat părintele şcolii naţionale muzicale finlandeze; este autorul imnului naţional al ţării sale (n. 1809).
1896 – A murit poetul francez Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului (n.30.03.1844).
1896 – A murit William Raine Marshall, guvernator de Minnesota (n. 1825)
1919 – A murit, pe câmpul de luptă, Generalul Stan Poetaş (n. 05.12.1870).
1928 – A murit Dumitru Georgescu-Kiriac, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie din România (n. 06.03.1866).
1932 – A murit juristul Constantin N. Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului al XX-lea („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930 (n. 1869).
1934 – A murit, la Moscova, Andrei Belîi, pseudonimul literar al lui Boris Nikolaevich Bugaev, romancier, poet, teoretician și critic literar rus (n. 1880, la Moscova).
1934 – A murit Boris Nikolaevici Bugaev, cunoscut mai mult sub numele de Andrei Bely, romancier, poet, teoretician şi critic literar; reprezentant de seamă al mişcării simboliste ruse (n. 1880).
1939 – A murit Caton Theodorian, prozator şi dramaturg (n. 1877).
1940 – A murit Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză; autor (singur sau în colaborare) al unor apreciate manuale de limbă franceză pentru învăţământul secundar; s-a impus mai ales prin activitatea de istoric literar, consacrată în aceeaşi măsură literaturii române şi celei franceze (n.22.01.1879).
1941 – A murit Lordul Robert Baden-Powell, scriitor, fondator al cercetășiei (n. 1857)
1942 – A murit Joseph Franklin Rutherford, editor religios american (n. 1869)
1948 – A murit pictorul, sculptorul si poetul german Kurt Schwitters, adept al miscarii dada, cunoscut ca „maestru al colajului” (n.20.06.1887).
1956 – A murit Jim Elliot, misionar creștin și martir american (n. 8 octombrie 1927).
1963 – A murit, la Woodbury, Kay Sage, artistă și poetă americană (n. 25 iunie 1898, în Albani, New York)
1967 – A murit Zbiguiew Cybulski, actor polonez (n.03.11.1927).
1972 – A murit Iosif Bertok, operator si regizor de film, operator de front in Serviciul cinematografic al Armatei austro-ungare in anii primului razboi mondial.
1972 – A murit, în Palo Alto, California, Kenneth Patchen, poet și pictor american (n. 13 decembrie 1911, Niles, Ohio).
1975 – A murit, la Kalamazoo, Michigan, Richard Tucker, tenor de operă și cantor evreu american (n. 28 august 1913, la Brooklyn, din New York City).
1976 – A murit Zhou Enlai (Ciu En-lai), fost premier al Consiliului de Stat. Zhou Enlai a fost o mare personalitate a istoriei Chinei moderne. Prin intreaga sa activitate, desfasurata de-a lungul a peste cinci decenii, a actionat pentru progresul poporului chinez, pentru transformarea Chinei intr-o tara moderna, pentru dezvoltarea relatiilor internationale ale acesteia (n.05.03.1898).
1978 – A murit Sarina Cassvan; prozatoare (a scris multă literatură pentru copii, iar „30 de zile în studio” este unul dintre primele volume de reportaje româneşti) şi traducătoare (în 1931 a tradus antologia „Contes roumains d’écrivain contemporains”; autoare a numeroase traduceri din literatura universală); soţia scriitorului Ion Pas (n. 03.01.1894).
1979 – A murit, în Lodi, California, Sara Carter, cântăreață american de country (n. 21 iulie 1898, la Copper Creek)
1980 – A murit, la Ambler, Pennsylvania, John Mauchly, fizician și inginer de computere (n. 30 august 1907, Cincinnati, statul Ohio).
1981 – A murit Matthew „Stymie” Beard, actor american (n. 1 ianuarie 1925, Los Angeles).
1986 – A murit violoncelistul francez Pierre Fournier (n. 24 iunie 1906).
1989 – A murit, la Nisa, Franța, Bruce Chatwin, romancier englez (n. 13 mai 1940, Sheffield, Anglia).
1990 – A murit, la Godalming, Anglia, Terry-Thomas, actor și comedian britanic (n. 10 iulie 1911, Finchley, Anglia).
1991 – A murit Steve Clark, chitarist britanic (Def Leppard) (n.23.04.1960).
1992 – A murit, la București, Anton Dumitriu, filosof şi logician român de origine greacă (n. 31.03.1905, la Brăila).
1994 – A murit, în Los Angeles, California, Pat Buttram, actor american (n. 19 iunie 1915, Addison-Alabama)
1996 – A murit François Mitterrand, om politic socialist francez; de mai multe ori ministru; preşedinte al Franţei între anii 1981 şi 1995; autor de memorii şi eseuri politice (n.26.10.1916).
1997 – A murit, la Berkeley, California, Melvin Calvin, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pentru elucidarea mecanismului fotosintezei (n. 8 aprilie 1911, în Saint Paul, statul Minnesota).
1998 – A murit Sir Michael Tippett, compozitor englez (n. 2 ianuarie 1905).
2000 – A murit mezzo-soprana română, Martha Kessler (n. 9 aprilie 1930).
2001 – A murit scriitorul și traducătorul Anatol Ghermanschi („Mihai Sebastian interpretat…”, „Despre vechimea și continuitatea romanilor”, „Se casatoresc dovleceii”) (n.07.08.1941).
2002 – A murit fizicianul rus Aleksandr M. Prokhorov; a realizat primul generator cuantic în domeniul frecvenţelor ultraînalte; această realizare a sa (alături de altele) a dus la apariţia unui nou domeniu al ştiinţei – electronica cuantică; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1964, împreună cu compatriotul său Nikolai Basov şi cu americanul Charles Townes, pentru punerea la punct a laserului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 11.07.1916, în Australia).
2003 – A murit, în Newbury, comitatul Berkshire, Ron Goodwin, compozitor și dirijor britanic (n. 17 februarie 1925, Plymouth).
2004 – A murit, Warren Spears, coregraf și dansator american (n. 2 mai 1954).
2004 – A murit Michel Thomas, lingvist polonez (n. 03.02.1914).
2011 – A murit Jiří Dienstbier, figură importantă a anti-comunismului, primul şef al diplomaţiei cehoslovace după “Revoluţia de catifea”, senator şi jurnalist, unul din „campionii” Primăverii de la Praga (n. 1937).
2012 – A murit, în Lugano, Elveția, pianistul francez de origine bulgară Alexis Weissenberg (n. 26.07.1929, la Sofia).
2015 – A murit, în Northridge, California, cântăreţul, compozitorul şi pastorul american Andraé Crouch, considerat o legendă a muzicii gospel (n. 1 iulie 1942)
2016 – A murit, în Scanzorosciate, Italia, Maria Teresa De Filippis, prima femeie pilot de Formula 1, de origine italiană, care a evoluat în Campionatul Mondial între anii 1958 și 1959 (n. 11.11.1926, la Napoli).
2016 – S-a stins din viaţă, în noaptea de joi spre vineri la vârsta de 74 de ani, la Oradea unde se stabilise, regizorul, scenograful şi pictorul Sergiu Savin (n. 6 noiembrie 1941, Horodnicu de Sus, Suceava, Bucovina).

Calendar creștin-ortodox…

Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul și Emilian Mărturisitorul. Sfânta Cuvioasă Domnica.

Surse: http://www.calendarulzilei.ro/,http://www.amosnews.ro/…,https://cersipamantromanesc.wordpress.com/…,http://radioconstanta.ro/…

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here