A fost fiul lui Tudor Călărașu și al Joiței Preda și dacă vă întrebați de ce Marin a primit numele de familie al mamei, ei bine, părinții acestuia nu au fost niciodată căsătoriți legal. În plus, dacă s-ar fi căsătorit, Joița Preda n-ar mai fi primit indemnizația de văduvă de război cuvenită femeilor care își pierduseră soții în Primul Război Mondial. Cu totul, Marin Preda a avut cinci frați vitregi, din relațiile precedente ale părinților săi, și încă doi frați buni. Așadar, o familie numeroasă, cu posibilități materiale limitate. Bani n-au fost niciodată suficienți ca Marin să fie ținut la școală. Învăța în timp ce stătea cu animalele la pascut și lipsea mult de la școală, însă chiar și așa, era cel mai bun din clasă.Imagini pentru marin preda -moarte

Și dacă tot ce v-am spus până acum vă duce cu gândul la “Moromeții”, e foarte bine. Romanul e inspirat într-o foarte bună măsură de copilăria austeră a celui care avea să devină unul dintre cei mai mari scriitori români.

Din aproape în aproape, își termină studiile la București, fără niciun fel de ajutor din partea familiei.

”Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înţeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna şi toată iarna lui ’41-’42. (…) N-aveam unde dormi, era lapoviţă prin tot Bucureştiul şi umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua şi toată noaptea”, avea să povestească mai târziu Marin Preda.

Pe când avea 19 ani se angajează corector la ziarul ”Timpul” și un an mai târziu îşi face debutul literar cu schiţa ”Pârlitu”. Marin Preda trece prin redacțiile mai multor ziare și abia în 1955 publică „Moromeții”. Imagini pentru marin preda -moarteUn lucru mai puțin știut este faptul că romanul a fost publicat la insistențele iubitei lui Marin Preda, care a găsit manuscrisul din întâmplare, ascuns într-un sertar. Cert este că în anul imediat următor, Marin Preda primește Premiul de Stat pentru “Moromeții”.

În schimb, alte romane ale opere ale sale nu au fost primite la fel de bine de Partidul Comunist, printre ele, „Delirul”, în care Mareșalul Ion Antonescu este prezentat într-o manieră pozitivă, și mai ales, “Cel mai iubit dintre pământeni”. În paginile sale, Marin Preda prezintă ororile comunismului din perioada anilor ’50. Romanul nu ar fi văzut lumina tiparului dacă nu ar fi apărut chiar la editura condusă chiar de Marin Preda dar la scurt timp după publicare, a fost retras de pe piață. După numai câteva săptămâni, Marin Preda a fost găsit mort, cauza oficială fiind „asfixierea mecanică”.

Familia și apropiații au susținut că Marin Preda a fost ucis de fosta Securitate.

COMENTARII

Articolul precedent5 august – CALENDARUL ZILEI…
Articolul următor5 august – CALENDAR MUZICAL…
Lucrează la Evaluator de risc la securitate fizică din Făgăraş A fost comandant la M.A.I.- JANDARMERIA ROMANA. A studiat Master's in Public Administration la Universitatea "Bogdan Voda" Cluj A studiat la Profesional Security Division A studiat DREPT/STIINTE JURIDICE la Facultatea de Drept C- tin Dragan A studiat Inginerie mecanică la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu A învăţat la Colegiul National "Radu Negru", Brasov Trăieşte în Făgăraș Din Făgăraș, Brasov, Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here